Optimism privind aderarea României la Schengen. Mari șanse ca Olanda să ne susțină

Matei Ion |
Data publicării:
Intrarea în zona Schengen a României, așteptată de mult timp
Intrarea în zona Schengen a României, așteptată de mult timp

Lunga și anevoioasa cătătorie a României către integrarea în Zona Schengen are șanse să se termine în curând, susține eurodeputatul Victor Negrescu.

Oficialul român afirmă că: ”Sunt șanse tot mai mari ca Olanda să susțină aderarea României la spațiul Schengen însă nu avem în prezent nicio garanție. 
Informațiile pe care le am provin de la parlamentari olandezi, ca urmare a discuțiilor purtate recent, la nivel informal, între formațiunile politice parlamentare”. 

Două scenarii

Eurodeputatul mai spune că la ora actuală se discută trei scenarii

Scenariul 1: Votul pentru aderarea României la spațiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziție clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiționalități, susținute poate și de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spațiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abținerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abținerea ca o înfrângere pe care nu și-o permit în contextul actual.

Scenariul 2: Votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aștepta concluziile ultimului raport MCV și avizul Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției. În acest caz, intrarea țării noastre în spațiul Schengen este în continuare condiționată de criterii cu care nu au nicio legătură dispozițiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România.

Scenariul 3: O decizie privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Țărilor de Jos din martie 2023. Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croației în spațiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an. Mai mult, cele mai recente sondaje arată o scădere a popularității partidelor aflate la putere în Olanda iar, o eventuală înfrângere, ar putea precipita căderea guvernului”, a explicat Victor Negrescu.

Eurodeputatul a mai explicat că: ”Evident aceste scenarii de lucru pot suferi modificări în funcție de evoluțiile politice și electorale din Olanda. De aceea, în ultimele săptămâni am intensificat contactele cu parlamentari și decidenți olandezi, cu scopul de a-i convinge să susțină România și, eventual, să inițieze o nouă rezoluție în Parlamentul olandez pentru sprijinirea țării noastre.

Reiterez apelul meu la unitate și responsabilitate către toate forțele politice din România în vederea atingerii acestui obiectiv important pentru țara noastră și le invit să se implice mai mult în acest sens, pentru că non-combatul aduce deservicii României”, a conchis Victor Negrescu într-un mesaj pe Facebook.

Citește și:

Bulgarii, cu un pas mai aproape de Schengen. Ce face România

Guvernul interimar al Bulgariei pregătește un nou efort pentru a asigura aderarea deplină a țării la spațiul Schengen al Uniunii Europene până la sfârșitul acestui an, împreună cu alte două state din Balcani. 

În timp ce Croația - cel mai nou membru al blocului - ar putea adera la Schengen de la 1 ianuarie, Bulgaria și România au rămas pe dinafară, pe fondul criticilor privind corupția și crima organizată, chiar dacă îndeplinesc cerințele tehnice necesare.

Bulgaria și România au invitat în comun experții UE să reevalueze luna viitoare gradul de pregătire al țărilor și să facă presiuni pentru a lua o decizie în cadrul unei reuniuni a liderilor din decembrie, a declarat joi, la Sofia, Costadin Kodzabașev, ministrul adjunct de externe al Bulgariei. 

"Se pare că aderarea nu este atât de mult o chestiune tehnică, ci mai degrabă una politică, ce necesită un consens deplin", a declarat Kodzhabashev. "Ambiția cabinetului interimar este de a folosi această ușă deschisă în totalitate și ca țara noastră, dacă este posibil, să devină membru cu drepturi depline la sfârșitul anului."

De ani de zile, țări precum Franța și Olanda au fost sceptice în privința aderării țărilor din Balcani. În plus, extinderea spațiului Schengen a rămas în afara priorităților UE în timpul crizei Covid, care a dus la restricții de călătorie în cadrul frontierelor interne ale blocului.

Fostul prim-ministru bulgar Kiril Petkov, care a venit la guvernare cu promisiunea de a lupta împotriva grațierii faptelor de corupție, dar care a fost răsturnat în iunie în urma unui vot de neîncredere, promisese într-un interviu acordat Bloomberg că va realiza progrese până la jumătatea anului 2022. În contextul în care în octombrie vor avea loc alegeri, instabilitatea politică ar putea afecta ambițiile Bulgariei. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471740.09RON
1 ETH = 15904.91RON
1 LTC = 443.05RON
1 XRP = 7.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel