Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și cei zece aliați ai lor care formează OPEC+ par să-și fi pierdut influența. Disensiuni, concurența americană și febrilitatea în fața urgenței climatice: tot mai multe presiuni asupra cartelului. În ciuda noilor reduceri anunțate în noiembrie, prețurile țițeiului rămân blocate la cel mai scăzut nivel din iunie (între 70 și 80 de dolari pe baril), dar, este adevărat, peste media ultimilor cinci ani.

Angola și Nigeria s-au declarat nemulțumite de cotele impuse lor, discuțiile apărute impunând amânarea cu câteva zile a ultimei reuniuni ministeriale a organizației. Chiar și așa, OPEC+ tot nu a reușit să convină volumul cu care trebuie reducă producția pe ansamblul tuturor celor 23 de țări membre. Arabia Saudită, dornică să împartă povara, a găsit sprijin doar din partea altor șapte state. Dar, după cum bine punctează analistul Ipek Ozkardeskyaka, ”pentru a-și păstra legimitimitatea, pentru că nu este cazul să vorbim de consolidare, grupul are nevoie de uninamitate, trebuie să vorbească pe o singură voce”.

Fondată în 1960, OPEC, care reunește 13 membri sub conducerea Riadului, a format, în 2016, o alianță cu alte zece țări, printre care și Rusia, sub forma unui acord numit OPEC+, cu scopul de a limita oferta și de a sprijini prețurile în faț provocărilor ridicate de concurența americană. Dar această formulă extinsă este o „sabie cu două tăișuri”, notează expertul. Cartelul are cu siguranță mai multă greutate, dar este și „mai dificil de luat decizii colective pe măsură ce numărul participanților crește”.

O cotă de piață în scădere

OPEC, cu sediul la Viena, s-a impus în mare măsură pe scena internațională în octombrie 1973, când a decretat un embargo împotriva aliaților Israelului în plin război de Yom Kippur. În câteva luni, prețul țițeiului s-a dublat de patru ori: acest prim șoc petrolier a confirmat importanța cartelului. În anii 1980, confruntat cu ascensiunea altor producători, și-a stabilit faimosul sistem de cote care i-a permis să influențeze ocazional piața.

O strategie care a funcționat relativ bine în timpul crizei financiare din 2008 sau al șocului pandemiei, în ciuda disensiunilor interne uneori spectaculoase. Dar din cauza reducerilor și a crizelor politice (în Libia și Venezuela în special), OPEC și partenerii săi controlează acum abia mai mult de jumătate din producția mondială de țiței (50 mbd), potrivit celui mai recent raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA). Este cea mai mică pondere de la înființarea OPEC+.

Statele Unite, numărul unu mondial, vinde în același timp o cantitate record, depășind 20 de milioane de barili zilnic datorită abundenței petrolului de șist. Producția în Brazilia și Guyana a crescut și ea.

Agitație în fața tranziției ecologice

OPEC+ se confruntă și cu urgența climatică. „Tranziția verde este un obstacol major în calea activității sale”, rezumă Ipek Ozkardeskaya. „Grupul are tot interesul să-l amâne cât mai mult posibil.” În timpul COP28, secretarul general al OPEC, Haitham al-Ghais, și-a îndemnat membrii să „respingă în mod proactiv” orice text sau formulare care vizează combustibilii fosili. O poziție care demonstrează o anumită tensiune în jurul subiectului și care a stârnit un potop de reacții în Dubai.

Arabia Saudită trebuie să mențină urgent fluxul de venituri din petrol, notează analiștii. Ele sunt „esențiale pentru finanțarea vastului program (...) de diversificare economică al Arabiei Saudite, care include ambițioase + giga-proiecte +”, subliniază Stephen Innes, la SPI AM. Regatul vrea să dezvolte alte surse de venit, dar „tranziția nu are loc peste noapte”, adaugă Giovanni Staunovo, analist la UBS.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.