ONU avertizează! Foametea lovește această țară

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foametea la nivel mondial este în creștere. ONU avertizează asupra unei ”crize iminente”
Foametea la nivel mondial este în creștere. ONU avertizează asupra unei ”crize iminente”

Mai mult de jumătate din populația Afganistanului este afectată de foamete. Un oficial al ONU a avertizat că milioane de afgani, inclusiv copii, ar putea muri de foame.

Dacă nu se iau măsuri urgente pentru a scoate Afganistanul din pragul colapsului, milioane de cetățeni, inclusiv copii, vor muri de foame. Avetismentul vine din partea directorului executiv al Programului Alimentar Mondial (PAM) din cadrul ONU, David Beasley.

22,8 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populaţia de 39 de milioane de locuitori a Afganistanului,  se luptă cu nesiguranța alimentară acută şi se "îndreaptă către foamete". Cu doar două luni în urmă, numărul oamenilor care sufereau de foamete era de 14 milioane.

"Copiii vor muri. Oamenii vor muri de foame. Lucrurile se vor înrăutăţi mult. Nu ştiu cum s-ar putea ca milioane de oameni, mai ales copii, să nu moară în ritmul în care mergem cu lipsa finanţării şi prăbuşirea economiei ", a declarat Beasley, în Dubai, scrie Reuters.

PROGNOZA METEO 25 octombrie. Ce se întâmplă în ultima săptămână din octombrie

După ce talibanii au înlăturat guvernul susţinut de Occident, în luna august, Afganistatul a intrat în criză. Miliarde de dolari, bani destinaţi economiei dependente de ajutor financiar, au fost blocate.

Criza alimentară a fost acutizată și de schimbările climatice. Afganistanul resimțea această situație de dinainte de preluarea puterii de către talibani.

"Ceea ce prezicem se întâmplă mult mai repede decât am anticipat. Kabulul a căzut mai repede decât oricine a anticipat şi economia se prăbuşeşte şi mai repede", a subliniat oficialul ONU.

Banii alocaţi pentru ajutor pentru dezvoltare ar trebui realocaţi pentru ajutor umanitar, lucur pe care unele ţări l-au făcut deja. Totodată fondurile îngheţate ar trebui canalizate prin intermediul Programului Alimentar Mondial, a explicat Beasley.

„Trebuie deblocate aceste fonduri pentru ca oamenii să poată supravieţui", a subliniat.

Aproximativ 220 de milioane de dolari sunt necesare, lunar, pentru ca Programul Alimentar Mondial să poată furniza parţial alimente pentru cele aproape 23 de milioane de persoane vulnerabile, în condiţiile în care iarna se apropie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453103.81RON
1 ETH = 12841.22RON
1 LTC = 583.54RON
1 XRP = 11.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel