OMV Petrom contribuie cu 3 milioane de euro la modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești

DCBusiness Team |
Data publicării:

Sponsorizarea OMV Petrom va fi utilizata pentru achiziția echipamentelor medicale pentru 7 săli de operațieSpitalul Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” este cea mai mare instituție medicală din județul Prahova și oferă anual asistență medicală pentru circa 65.000 de pacienți

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, susține modernizarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu 3 milioane de euro. Unitatea medicală este cea mai importantă din Prahova, fiind singurul spital din zonă cu secții de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă și tratare a pacienților cu arsuri.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Suntem bucuroși că putem contribui la dotarea  Spitalului Județean de Urgență din Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu” cu echipamente moderne, care îmbunătățesc calitatea serviciilor medicale și siguranța pacienților. Acest proiect este deosebit de important pentru noi și întărește parteneriatul solid pe care l-am construit cu comunitatea de aici. În paralel cu investițiile pe care le realizăm și locurile de muncă pe care le asigurăm în Ploiești și județul Prahova, suntem implicați în numeroase alte proiecte sociale dezvoltate în beneficiul comunităților locale.”

Iulian Dumitrescu, Președinte al Consiliului Județean Prahova: „Mulțumim companiei OMV Petrom pentru implicarea sa în modernizarea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” din Ploiești. Datorită acestei sponsorizări importante, chirurgii noștri vor beneficia de dotări moderne care îi vor ajuta să facă ce știu ei mai bine: să salveze și să protejeze viața pacienților lor. OMV Petrom arată astfel că este un actor responsabil al comunității noastre și suntem convinși că vom dezvolta împreună și alte proiecte importante pentru comunitatea noastră.”

Cele 7 săli de chirurgie ale Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu”, dintr-un total de 13, au fost recent renovate și vor fi dotate, în urma sponsorizării acordate de OMV Petrom, cu o serie de echipamente moderne. Printre acestea se numără 4 mese de operație, 5 linii complete de chirurgie, defibrilator, aparat de anestezie de înaltă performanță, sistem pentru intubații dificile cu video asistență, sisteme de sterilizare a aerului, aparat de radiologie și alte echipamente medicale.

OMV Petrom s-a implicat constant în proiecte importante din domeniul sănătății. Astfel, compania a susținut cu 10 milioane de euro Asociația Dăruiește Viață pentru primul spital oncologic pentru copii din România. De asemenea, OMV Petrom a susținut cu 1,5 milioane de euro Asociația Blondie, pentru a facilita transportul pacienților, în special copii, ale căror afecțiuni nu pot fi tratate în țara noastră. Compania s-a implicat și în combaterea pandemiei COVID-19, sprijinind Crucea Roșie și spitalele din prima linie cu 1,4 milioane de euro. În total, în ultimii 5 ani, OMV Petrom a susținut sectorul medical din România cu peste 16 milioane de euro.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro. 

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472743.19RON
1 ETH = 15849.48RON
1 LTC = 436.74RON
1 XRP = 7.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel