OMV Petrom, cele mai tranzacționate acțiuni la ședința de luni a Bursei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Investiția Petrom a fost finalizată la timp
Investiția Petrom a fost finalizată la timp

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 42,245 milioane de lei (8,89 milioane de euro), din care 17,614 milioane lei (3,7 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni şi 24,183 milioane lei (5,088 milioane euro) cu obligaţiuni, transmite Agerpres. Titlurile OMV Petrom au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 4,83 milioane de lei, urmate de cele ale BRD-GSG (3,798 milioane de lei) şi ale Băncii Transilvania (2,295 milioane de lei).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o apreciere de 0,27%, la 7.883,39 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o apreciere de 0,23%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe plus cu 0,52%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o apreciere de 0,25%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,24%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat un avans de 0,07%.

Citește și: Bursa de Valori Bucureşti a închis în creștere

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de titlurile Grupul Industrial Electrocontact, care s-au apreciat cu 11,11%, Vrancart (+3,13%) şi Electroargeş (+2,53%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Prodplast, care au pierdut 14,4% din valoare, Electroputere (-11,76%) şi Altur (-4,11%)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407617.15RON
1 ETH = 7661.67RON
1 LTC = 365.27RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel