OMV, amenințată cu sancțiuni SUA. Din cauza unui gazoduct

Mara Ivan |
Data publicării:

Comisiile pentru servicii armate din Congresul american au convenit asupra unor amendamente la legea apărării naționale care ar forța administrația Trump să aplice sancțiuni economice asupra companiilor implicate în construcția gazoductului rusesc Nord Stream 2, transmite miercuri Financial Times.

Printre companiile care ar putea fi vizate de sancțiunile administrației americane se numără și OMV, compania austriacă care în 2004 a cumpărat de la statul român producătorul de petrol și gaze Petrom. Deputații și senatorii americani au ajuns la un acord de principiu asupra Legii privind Autorizarea Apărării Naționale (National Defense Authorization Act) pentru 2020, care include măsurile de sancționare a companiilor care ajută Gazprom să construiască gazoductul către Germania, precum și a celor care sunt implicate în construcția unui alt gazoduct rusesc, Turk Stream, care trece prin Marea Neagră către Turcia.

Jeanne Shaheen, senator democrat și initiator al proiectul de lege, a declarat că amendamentele vor transmite „un mesaj inconfundabil, bipartizan, de la Congres către Vladimir Putin, potrivit căruia SUA nu vor sta indiferente în timp ce Kremlinul încearcă să-și extindă și mai mult influența malignă”. Parlamentarii americani vizează în acest fel blocarea finalizării conductei și operaționalizarea acesteia, în condițiile în care construcția este 80% terminate. Votul final în Congresul american pe proiectul de lege ar urma să fie dat săptămânile acestea, până la încheierea anului.

Citește și Cum vrea OMV să ”scape” de emisiile sale de carbon

Alte companii implicate în construcția gazoductului, pe lângă austriecii de la OMV, sunt Royal Dutch Shell, companiile germane Uniper și Wintershall și francezii de la Engie. OMV este un susținător activ al proiectului, în special prin vocea directorului general al companiei, Rainer Seele, scrie Mediafax.

Numărul companiilor care dețin în general know-how-ul tehnologic necesar construcției gazoductului de apă adâncă este foarte mic, iar niciuna nu este rusească, ceea ce înseamnă că Rusia ar putea avea dificultăți în finalizarea proiectului dacă companiile amenințate cu sancțiuni respectă directivele americane. Președintele american Donald Trump a criticat frecvent Germania în privința construcției gazoductului, spunând că va ajuta Moscova să "țină Germania captivă".

Gazoductul prin Marea Baltică Nord Stream 2 va dubla livrările de gaze în Germania la 110 miliarde de metri cubi oferind o rută alternativă către Vest pentru gazele rusești ce vor evita astfel ruta clasică prin Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9738
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8217
Diferența -0.0156
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9738 RON
USD flag1 USD = 4.8217 RON
GBP flag1 GBP = 6.0012 RON
CHF flag1 CHF = 5.2862 RON
AUD flag1 AUD = 2.9950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3544 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 411.4200 RON
Monede Crypto
1 BTC = 460132.52RON
1 ETH = 16207.90RON
1 LTC = 495.48RON
1 XRP = 11.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17114.090.48%
BET-BK3186.210.25%
BET-EF929.060.57%
BET-FI62363.741.02%
BET-NG1229.720.92%
BET-TR37739.420.48%
BET-TRN36682.660.48%
BET-XT1474.100.49%
BET-XT-TR3195.490.49%
BET-XT-TRN3112.600.49%
BETAeRO875.31-1.19%
BETPlus2530.090.43%
RTL38111.540.47%

Comunicate de presa

Delta Dunării / FOTO: Wikipedia
Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel