Oligarhii ruși îi întorc spatele lui Putin. Trei i-au spus definitiv ADIO

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Iuri Milner, unul dintre puținii investitori ruși care s-au impus în domeniul înaltelor tehnologii
Iuri Milner, unul dintre puținii investitori ruși care s-au impus în domeniul înaltelor tehnologii

Poate ar fi fost mai bine să se mobilizeze și, împreună, să facă ceva pentru schimba lucrurile în Rusia. Dar au preferat să se pună la adăpost. Sau, cine știe, poate este doar o mutare pentru a obține mai multă libertate de manevră. Deși este greu de crezut că miliardarii ruși sunt dispuși să-și sacrifice averile, atât cât a mai rămas din ele, pentru a încerca o mică revoluție. 

Omul de afaceri Iuri Milner a renunțat la cetățenia rusă, a anunțat miliardarul rus pe Twitter. Este deja al treilea oligarh rus dintre primii 15 cei mai mari antreprenori ruși care renunță la cetățenia țării lor de origine în ultimele.

"Eu și familia mea am plecat definitiv din Rusia în 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia. Iar în această vară am finalizat oficial procesul de renunțare la cetățenia rusă", a precizat Milner. 

Nu mă mai considerați miliardar rus!

La jumătatea lunii aprilie, Milner a cerut să nu fie numit miliardar rus. Pe site-ul oficial al omului de afaceri se precizează că acesta este un investitor israelian. Milner a primit cetățenia israeliană în 1999 și locuiește în California din 2014. Omul de afaceri a susținut că nu a mai fost în Rusia de opt ani și că nu mai are bunuri rusești.

Averea lui Milner este estimată de revista americană Forbes la 7,3 miliarde de dolari, iar versiunea rusă a publicației la 4,8 miliarde de dolari. Omul de afaceri este "cel mai influent investitor rus în domeniul tehnologiei", a subliniat revista, menționând că a fost unul dintre primii care a investit prin intermediul fondului său de capital de risc DST Global în Twitter și Facebook.

Printre puținii ruși care au păstruns în acest domeniu

Iuri Milner este probabil singurul cetățean rus care se numără printre cei mai cunoscuți investitori din lume în sectorul high-tech. El donează anual 100 de milioane de dolari pentru proiecte științifice, în primul rând în domeniul cercetării spațiale.

”De la mijlocul anilor 1950, mi-am dorit să construiesc o afacere globală. Mail.ru nu era potrivit pentru acest lucru. Este vorba de DST Global, care a devenit o afacere internațională în ultimii 10 ani. În primul rând, pentru că investițiile noastre sunt extrem de diferențiate din punct de vedere geografic: 40% din investiții sunt în America, aproximativ 40% în China, 20% în Europa și India”, declara, în urmă cu mai bine de un an omul de afaceri.

Rusia nu era pregătită pentru asemenea investiții 

De ce nu există astfel de investiții și în Rusia? ”Utilizatorii de internet vorbitori de limbă rusă reprezintă un procent mic din populația mondială, iar mediul tehnologic nu a produs companii globale suficient de mari. DST Global este specializată în investiții în stadii avansate. Pentru o perioadă foarte lungă de timp, Rusia nu a avut nicio companie mare de internet, cu excepția poate a Yandex sau Mail.ru, dar acestea erau deja publice la acea vreme. Acestea sunt exact motivele de afaceri pentru care nu am văzut nicio oportunitate semnificativă de investiții în Rusia la acel moment”, a explicat Milner.

Merită amintit că, în luna iunie a acestui an, Timur Turlov, fondatorul companiei de investiții Freedom Finance, a anunțat că renunță la cetățenia rusă. De peste un deceniu, el și-a stabilit unul dintre domicilii în Kazahstan, în Rusia venind doar cu treburi la interval de câteva luni. În această vară, Turlov a obținut pașaportul acestei foste republici sovietice. Legea kazahă nu permite o a doua cetățenie, iar antreprenorul a renunțat și la pașaportul său pentru statul caraibian St. Kitts și Nevis. Forbes estimează averea lui Turlov la 2,4 miliarde de dolari.

La începutul lunii septembrie, omul de afaceri Ruben Vardanian a renunțat la cetățenia rusă, averea sa fiind estimată la 1 miliard de dolari. El și-a anunțat intenția de a se muta în Nagornîi Karabah ca cetățean al Armeniei, omul de afaceri a promis că va transfera activele rusești către fundația de familie și parteneri.

Citește și Un oligarh rus promite: Putin va fi înlăturat! ”Oricum, va părăsi spațiul public”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447081.25RON
1 ETH = 15760.28RON
1 LTC = 477.75RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16831.660.61%
BET-BK3149.730.65%
BET-EF913.710.56%
BET-FI61473.650.11%
BET-NG1212.820.43%
BET-TR37116.650.61%
BET-TRN36077.330.61%
BET-XT1453.190.53%
BET-XT-TR3150.130.53%
BET-XT-TRN3068.420.53%
BETAeRO874.560.12%
BETPlus2488.250.59%
RTL37472.220.58%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel