Olguța Vasilescu, îngrijorată de banii copiilor românilor care lucrează în Austria

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, i-a trimis, joi, o scrisoare comisarului european pentru ocupare, afaceri sociale, incluziune şi mobilitate, Marianne Thyssen, în care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu legea adoptată recent de Austria, prin care alocaţiile copiilor din România sunt reduse la jumătate, informează un comunicat al ministerului de resort.

Este vorba despre o lege adoptată miercuri de Parlamentul austriac privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria.

"Vă scriu referitor la Legea privind indexarea alocaţiilor familiale, adoptată recent de către Austria, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul alocaţiei familiale pentru angajaţii care lucrează în Austria, dar ai căror copii domiciliază în alte state membre, va fi ajustat în funcţie de nivelul de trai din fiecare stat. Profit de această oportunitate pentru a reitera îngrijorările pe care le-am exprimat deja la reuniunea bilaterală care s-a desfăşurat la Bruxelles în data de 16 octombrie 2018, referitoare la intenţia Parlamentului Austriei de a introduce un mecanism de indexare a alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor rezidenţi", a spus ministrul român, în scrisoare.

Vasilescu a adăugat că susţine în totalitate poziţia adoptată de Executivul European privind importanţa promovării principiului 'pentru contribuţii egale, prestaţii egale', împreună cu principiul remuneraţie egală pentru aceeaşi activitate desfăşurată la acelaşi loc de muncă.

"Poziţia constantă a României pe acest subiect este că lucrătorii europeni trebuie trataţi egal în statele membre în care îşi desfăşoară activitatea, dreptul acestora la liberă circulaţie fiind unul dintre fundamentele Uniunii Europene şi ale Pieţei Unice. Astfel, România se opune oricărei iniţiative care ar pune în pericol principiul egalităţii în ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor", a arătat ministrul Muncii.

Parlamentul austriac a adoptat, miercuri, Legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, aceasta înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trăi din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii.

Măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Conform datelor prezentate anul acesta de autorităţile austriece, România se află pe locul patru în clasamentul transferurilor şi al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia şi Polonia. În anul 2016, de exemplu, Guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocaţie sau deducere fiscală) şi trăiesc în România.

După decizia de miercuri, prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătăţite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferenţa dintre nivelul preţurilor dintre cele două ţări (calculată conform unui indicator la nivel european).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389680.01RON
1 ETH = 8663.22RON
1 LTC = 382.89RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel