Oficial Raiffeisen despre TĂIERILE de salarii. Soluția propusă

Mara Ivan |
Data publicării:
Specialistul vine cu altă soluție
Specialistul vine cu altă soluție

Tăierea salariilor, la fel cum s-a întâmplat în 2010, majorarea sau scăderea de taxe nu vor rezolva problema bugetară a României, soluţia fiind creşterea gradului de colectare a taxelor, prin digitalizarea administraţiei publice, a declarat, joi, Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

"Nu există alternativă la consolidarea fiscală. Nu mai poţi cheltui bani, dacă nu ai de unde să iei. Nu vom putea finanţa deficite de 7-8-9% din PIB. Nu putem sta cu acest deficit mai mulţi ani. Anul acesta este criză, sunt deficite mari în toată Europa. Însă acolo, după trecerea crizei, deficitele se ajustează de la sine. În România nu scade de la sine. Fără o decizie de bază pentru anul viitor, va fi un deficit în jur de 8% pentru 2021. Deci, avem nevoie de o reducere a deficitului. Propunerile pe care le vedem în acest sens în spaţiul public, de creştere masivă a cheltuielilor bugetare sau de reducere a taxelor şi impozitelor, trebuie să ne fie clar tuturor, nu au niciun fel de corespondenţă în realitate, în condiţiile în care noi trebuie să facem consolidare fiscală şi nu există alternativă la acest lucru", a spus economistul, într-o dezbatere online.

În acest context, este nevoie de un plan pe mai mulţi ani de consolidare fiscală, pentru a nu avea efecte foarte mari asupra creşterii economice, consideră el.

"Creşterea taxelor ar fi o reţetă sigură de recesiune. Problema majoră este una de colectare. Sunt exemple de ţări în jurul nostru care au reuşit să aducă 2-3% din PIB într-un orizont de doi-trei ani, ceea ce ar fi o gură de oxigen pentru buget. În acelaşi timp, nu încape niciun fel de discuţie să scădem taxe. Ce taxe să mai scădem? Avem cele mai mici taxe din UE, cu excepţia CAS. Pe partea de cheltuieli, trebuie să fie clar că reduceri de salarii ca în 2010 nu sunt posibile şi nici nu sunt de dorit. Ele au fost temporare atunci şi nu au rezolvat mare lucru, am văzut că factura socială a crescut ulterior şi mai mult, mai mare decât cea de la care am plecat. Fără măsuri de restructurare serioase, nu putem rezolva această problemă aşa", a spus Dumitru.

Potrivit acestuia, nu mai este posibilă o majorare semnificativă a pensiilor şi salariilor şi cel mai bine ar fi ca acestea să crească mai încet decât PIB-ul. "După alegeri, trebuie să ne apucăm să discutăm de o reformă adevărată în administraţia publică, coroborată cu digitalizarea mai accentuată, care să ducă la creşterea nivelului de colectare a taxelor. Veniturile din taxe sunt la minime istorice", a arătat bancherul.

Citește și Rețineri din SALARIU. Reguli noi pentru angajatori. Ce NU au voie

El a relatat că, anii trecuţi, Bulgaria stătea mai prost decât noi la acest capitol şi, după digitalizarea sistemului fiscal, are astăzi un grad de colectare cu trei puncte procentuale mai mare decât România, în condiţiile în care majoritatea taxelor sunt similare sau chiar mai mici.

Dumitru a mai spus că, în acest an, deficitul bugetar al ţării ar putea ajunge la 9-10%. "Principala problemă a acestui deficit este una structurală. Cheltuielile sociale sunt foarte mari, factura socială, adică salarii şi asistenţă socială, a ajuns la 97% din totalul încasărilor din taxe şi impozite, ceea ce nu e bine şi este unic în istoria noastră", a continuat el. Astfel că spaţiul de manevră al autorităţilor din România, în ceea ce priveşte sprijinul acordat economiei lovite de pandemie, este mult mai mic decât în alte ţări europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456436.43RON
1 ETH = 15803.75RON
1 LTC = 491.01RON
1 XRP = 10.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel