Oficial FMI: Băncile centrale trebuie să ia măsuri decisive pentru a contracara inflaţia

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Băncile centrale trebuie să ia măsuri decisive pentru a contracara inflaţia, transmite Gita Gopinath (FMI).

Soluţiile de compromis cu care se confruntă şefii băncilor centrale globale - între locuri de muncă, inflaţie şi creşterea economiei - se vor înrăutăţi probabil în următorii ani, deoarece lumea se confruntă cu dificultăţi în privinţa pieţei muncii şi a lanţurilor de aprovizionare, iar presiunile asupra preţurilor continuă, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, transmite Reuters.

Ţinând cont că există riscul ca inflaţia să să se adâncească, oficialul FMI a declarat că principalele bănci centrale trebuie să-şi uniformizeze deciziile dificile, în pofida posibilelor costuri.

"Băncile centrale trebuie să acţioneze decisiv pentru a readuce inflaţia la obiectivul stabilit şi pentru ancorarea aşteptărilor în privinţa inflaţiei. Politicile monetare care păreau justificate în urmă cu doar câteva luni, cum ar fi stimularea economiei pentru creşterea numărului de locuri de muncă şi prognozele privind dispariţia perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, nu mai par a fi sigure", a avertizat Gopinath.

Oficialul a apreciat că "pandemia şi războiul din Ucraina servesc ca teste de stres pentru cadrul politicii monetare".

Dacă practicile din trecut abordau "transparenţa" problemelor din lanţurile de aprovizionare, presupunând că afacerile se vor ajusta, "pandemia şi războiul din Ucraina sugerează că şocurile temporare din lanţurile de aprovizionare ar putea dura mai mult şi ar putea avea efecte mai extinse asupra inflaţiei, când economia este solidă sau şocurile sunt extrem de mari. În asemenea condiţii, băncile centrale ar putea fi nevoite să acţioneze mult mai agresiv pentru a ţine sub control inflaţia", a afirmat oficialul Fondului Monetar Internaţional.

În mod similar, eforturile de relaxare a politicii monetare pentru stimularea pieţei muncii "creează riscuri semnificative în privinţa inflaţiei".

"Presiunile inflaţioniste ar putea deveni mult mai intense, deoarece şomajul scade la un nivel record, iar sectoarele cheie se confruntă cu probleme de aprovizionare", a explicat Gopinath.

Declaraţiile sale reflectă eforturile guvernatorilor băncilor centrale şi a instituţiilor economice de a înţelege actuala creştere a inflaţiei şi a determina dacă rădăcinile acesteia sunt în schimbările permanente cu care se confruntă economia ca efect al pandemiei şi al războiului din Ucraina.

"Numărul de angajaţi, în special în sectoarele unde există contact ridicat, ar putea deveni mult mai dificil de estimat, în urma schimbărilor provocate de pandemie. Bunurile şi serviciile furnizate prin lanţurile globale de aprovizionare ar putea deveni mai scumpe sau nu vor mai fi disponibile dacă în ţările restricţionează sever comerţul", a avertizat Gopinath.

Şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat recent că devine din ce în ce mai dificil pentru băncile centrale să reducă inflaţia, fără a provoca recesiuni, din cauza presiunilor sporite asupra preţurilor la alimente şi energie, în urma războiului din Ucraina şi a restricţiilor dure din China.

"Cred că trebuie să devenim mai obişnuiţi cu inflaţia, ar putea să nu fie ultimul şoc", a avertizat Georgieva, adăugând că nu mai vede inflaţia ca "tranzitorie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 479918.28RON
1 ETH = 15074.65RON
1 LTC = 541.87RON
1 XRP = 14.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel