Oficial ELCEN: Nu vreau să par catastrofic, dar situaţia este foarte gravă

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Crețu a spus că nu știe cum trece vom trece această iarnă
Crețu a spus că nu știe cum trece vom trece această iarnă

Nu există nicio viziune clară de investiţii în sectorul energetic şi nu se ştie cum vom trece această iarnă, în condiţiile în care Electrocentrale Bucureşti (Elcen), producătorul de căldură şi apă caldă din Capitală, se află într-o situaţie critică de mai mulţi ani, a declarat, luni, Claudiu Creţu, administratorul special al companiei, într-o conferinţă de specialitate.

"Sectorul energetic este, în întregul său, ca o barcă, ca un vapor. Dacă la etajele superioare uităm că acolo jos se mai află nişte spărturi, e posibil ca vaporul să se scufunde cu totul. Credeţi-mă că nu vreau să par deloc catastrofic, dar situaţia este foarte gravă. La acest moment, nu ştim cum vom trece această iarnă, iar problema este că acţionăm pompieristic, adică stingem incendii care apar colo-colo, precum OUG 114, consumatorul vulnerabil, mai apare cât un infringement, dar lipseşte o viziune clară, de investiţii, unde să vedem efectiv ce o să facem şi cum asigurăm siguranţa alimentării cu energie", a spus Creţu.

El a amintit că Elcen este într-o situaţie critică de vreo şapte ani."Păcatul cel mai mare pe care îl avem este amânarea. Amânăm, amânăm, timpul trece şi ne ajung din urmă unele lucruri pe care nu le facem la timp", a completat Creţu.

Citește și ELCEN dă în judecată Primăria București. Efectele imediate

Potrivit acestuia, interesul Elcen este să existe o piaţă liberă, concurenţială, unde să poată cumpăra gaze la cel mai bun preţ.

"Pe noi nu ne sperie deloc conceptul de piaţă liberă de gaze, dacă acest lucru se reflectă în realitate, printr-o piaţă efectivă lichidă, oferta să fie cât mai mare, de acolo vine echilibrul. În acest moment nu există o piaţă lichidă. Elcen este captivă la Romgaz acum, iar pentru noi este bine să existe o piaţă liberă", a precizat Creţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413237.45RON
1 ETH = 7813.10RON
1 LTC = 374.60RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17424.420.29%
BET-BK3252.590.18%
BET-EF948.650.28%
BET-FI60318.82-0.46%
BET-NG1258.430.35%
BET-TR38423.760.29%
BET-TRN37347.770.29%
BET-XT1490.850.20%
BET-XT-TR3231.750.20%
BET-XT-TRN3147.990.20%
BETAeRO851.201.06%
BETPlus2568.730.27%
RTL38892.690.29%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel