Oficial BNR: Bursa este alternativa sloganului "Nu ne vindem ţara"

Antonio Grigore |
Data publicării:
Declaratie a lui Mohammad Murad
Declaratie a lui Mohammad Murad

Argumentul "Nu ne vindem ţara pe nimic" nu ţine, pentru că o putem cumpăra chiar noi, sunt şapte milioane de români care aşteaptă să investească miliarde de euro în aceste listări ale statului şi mă refer aici la participanţii la fondurile private de pensii, a afirmat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR.

"Bursa e barometrul economiei. Faptul că indicii bursieri sunt în apropierea maximelor, cred că arată că economia funcţionează şi că este pe o traiectorie de revenire. Cred că suntem în anul revenirii către normal, nu doar economic, dar şi din celelalte perspective. Nivelul indicilor bursieri cuprinde atât condiţiile curente, cât şi aşteptările, în cazul de faţă optimiste, ale investitorilor în legătură cu revenirea economică post-pandemică, dar şi cu alte influenţe cum ar fi politicile monetare. Barometrul bursei măsoară doar acele sectoare prezente listate la bursă. În acest context, argumentul "Nu ne vindem ţara pe nimic", care a fost în spaţiul public, nu ţine, pentru că o putem cumpăra chiar noi, pentru că avem o industrie dezvoltată de fonduri de pensii, o industrie dezvoltată de fonduri mutuale şi un sector al investitorilor în creştere (...) Sunt şapte milioane de români care aşteaptă să investească miliarde de euro în aceste listări ale statului şi mă refer aici la participanţii la fondurile private de pensii", a menţionat Popa.

Oficialul BNR a punctat, totodată, faptul că un alt motiv pentru a investi pe bursă este că piaţa de capital din România este la un nivel maxim.

Citește și: BRITcoin. Londra se gândește la propria criptomonedă

"Un al doilea motiv ar fi că bursa este pe maxim. Eu cred că este momentul ca statul să-şi listeze companiile la bursă (...) Cred că statul ar trebui să înveţe din ce face mediul privat, iar acesta din urmă are clar o tendinţă de apropiere de piaţa de capital (...) Există capital local care aşteaptă să cumpere acţiuni la companiile de stat şi nu mă refer doar la o anumită parte a societăţii. Absolut toţi românii au acces la bursă prin intermediul fondurilor de pensii private şi a fondurilor mutuale la companiile listate", a declarat Cristian Popa, în cadrul videoconferinţei cu tema "Bursa în anul crizei sanitare şi al incertitudinilor economice".


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9741
Diferența -0.0023
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7768
Diferența 0.0117
Zi precendentă 4.7651
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9741 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9951 RON
CHF flag1 CHF = 5.2806 RON
AUD flag1 AUD = 2.9678 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3230 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4342 RON
XAU flag1 XAU = 401.0611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446762.21RON
1 ETH = 15964.78RON
1 LTC = 496.07RON
1 XRP = 10.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16720.75-1.20%
BET-BK3139.92-1.00%
BET-EF906.45-1.25%
BET-FI62020.490.75%
BET-NG1199.03-1.25%
BET-TR36872.05-1.20%
BET-TRN35839.58-1.20%
BET-XT1444.96-1.02%
BET-XT-TR3132.32-1.02%
BET-XT-TRN3051.07-1.02%
BETAeRO875.49-0.05%
BETPlus2473.22-1.15%
RTL37231.88-1.20%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel