Șoferii ajung după gratii, chiar dacă mașina nu e pornită! În ce condiții

DCBusiness Team |
Data publicării:
Este vorba de o decizie a ICCJ
Este vorba de o decizie a ICCJ

Un conducător auto poate fi condamnat la închisoare, pentru că a condus sub influența alcoolului sau a drogurilor, chiar dacă motorul mașinii nu a fost pornit efectiv, reiese dintr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Este vorba de Decizia ICCJ nr. 6/2019, dată de Completul care dezleagă chestiuni de drept penal și care va deveni obligatorie pentru instanțe din ziua publicării în Monitorul Oficial. Practic, un șofer nu poate scăpa de pedeapsa penală pentru această faptă doar dacă se argumentează că mașina n-a avut motorul pornit. „[ICCJ] stabilește că acțiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mișcare a vehiculului prin acționarea sistemelor de autopropulsie”, scrie în comunicatul de presă care se referă la decizia Înaltei Curți.

Însă cum este posibilă o asemenea situație? În cazul care a ajuns la ICCJ a fost vorba de o persoană care, aflată în stare avansată de ebrietate, a împins o mașină pe o stradă aflată în pantă, după care s-a suit în ea și a condus-o folosindu-se doar de frână și volan. Prin urmare, persoana respectivă a condus fără să pornească efectiv motorul automobilului.

Citește și Șoferii vor țopăi de bucurie! Dacă se întâmplă,vor plăti mai puțin

Conform articolului 336 al Codului penal, conducerea pe drumurile publice a unei mașini, de către o persoană beată sau drogată, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă penală, scrie Avocatnet. În cazul consumului de băuturi alcoolice, vorbim de o faptă penală în măsura în care îmbibația alcoolică a șoferului este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Completul ICCJ care dezleagă chestiuni de drept penal poate da asemenea dezlegări la cererea altor complete de judecată ale ICCJ sau la cererea curților de apel și a tribunalelor. Aceste interpretări ale legislației, ce sunt date de ICCJ, sunt obligatorii pentru toate instanțele din România de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468783.08RON
1 ETH = 16457.56RON
1 LTC = 500.13RON
1 XRP = 11.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel