Obligația de întreținere a membrilor de familie. Ce spune legislația

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Vizează, în general, rudele apropiate
Vizează, în general, rudele apropiate

În general, obligația de întreținere vizează rudele apropiate, se impune în anumite situații și depinde de câteva elemente. De regulă, obligația de întreținere este datorată în natură, însă poate fi dispusă, în subsidiar, și sub forma unei pensii de întreținere. De asemenea, nerespectarea obligațiilor de întreținere, cu rea-credință, este infracțiune.

Conform Codului civil, obligația de întreținere există doar între persoanele prevăzute de lege. Mai exact, e vorba de:

- soț și soție;
- rudele în linie dreaptă;
- frați/surori;
- alte persoane prevăzute de lege.

Totuși, spuneam că nu este datorată obligația de întreținere în orice moment. De fapt, obligația de întreținere este datorară atunci când persoanele prevăzute de lege se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile lor. Dar acest lucru nu este suficient pentru a fi datorată obligația de întreținere.

De asemenea, persoana care datorează întreținerea trebuie să dispună de posibilitatea de acoperi cheltuielile, adică de mijloace financiare suficiente. În acest sens, Codul civil prevede că, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea, se va ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.

Întreținerea minorului

Cel mai comun caz în care este datorată obligația de întreținere este în cazul părinților care datorează obligație de întreținere minorului. Totuși, obligația poate să se extindă și după ce minorul devine major, dacă acesta își continuă studiile. În orice caz, obligația va înceta odată ce copilul va împlini 26 de ani. După aceea, soții își datorează întreținere. În mod normal, aceasta dureză până la încetarea căsătoriei.

Citește și Pensie pentru părinți. Parlamentul renunță la Legea recunoștințe

Totuși, dacă unul dintre foștii soți se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, celălalt îi va datora obligația de întreținere chiar și într-un astfel de caz. Mai mult, dreptul la întreținere, într-un astfel de caz, se extinde și cu privire la situația când incapacitatea apare la un an de la desfacerea căsătoriei, însă doar dacă este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.

Pensie de întreținere

În cazul în care obligația de întreținere nu este executată în natură, de bunăvoie, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. O astfel de pensie de întreținere poate fi dată prin acordarea unei sume de bani fixe ori a unui procent din venitul lunar al celui care este obligat la acordarea întreținerii. În cazul în care suma este fixă, se poate cere, după caz, mărirea sau micșorarea acestia, în funcție de cum oscilează veniturile debitorului.

Dacă întreținerea este datorată de părinte copilului, cuantumul variază, în funcție de niște factori:

- până la o pătrime din venitul lunar net al debitorului, pentru un copil;
- până la o treime din venitul lunar net al debitorului, pentru doi copii;
- jumătate din venitul lunar net al debitorului, dacă există trei sau mai mulți copii.
- tot o jumătate, dacă există, pe lângă copii, și obligații de întreținere datorate altor persoane.

Ce se întâmplă dacă întreținerea nu este dată

Nerespectarea obligației de întreținere este considerată infracțiune, pedeapsa fiind amenda sau închisoarea de la șase luni la trei ani. Oricum, pentru a fi îndeplinite elementele tipice ale infracțiunii, este necesar ca neacordarea obligației de întreținere să se facă cu rea-credință. Totuși, este necesară, în acest caz, plângerea prealabilă a persoanelor îndreptățite la întreținere, neputând fi instrumentată cauza din oficiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464489.67RON
1 ETH = 16180.30RON
1 LTC = 494.46RON
1 XRP = 10.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel