O treime dintre români trăiesc de pe o zi pe alta

DCBusiness Team |
Data publicării:

Mai mult de jumătate dintre români (60%) declară că au credite, în timp ce peste o treime (37%) susţine că are cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat, reiese dintr-un studiu sociologic referitor la obiceiurile financiare ale românilor, dat publicităţii joi.

Rezultatele cercetării iSense Solutions, comandată de Kruk România cu ocazia Zilei fără Datorii, iniţiativă aniversată pe 17 noiembrie, relevă faptul că 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul următor, dar accesarea unui nou împrumut vizează stingerea unuia anterior, ceea ce poate conduce la "spirala datoriilor".

În ceea ce priveşte accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceştia spunând că ar apela la astfel de instituţii în cazul în care ar avea nevoie de bani.

Pe de altă parte, 14% dintre cei chestionaţi au menţionat că ar lua un împrumut de la o instituţie financiară non-bancară, dacă o instituţie bancară ar refuza să le acorde împrumutul. De asemenea, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a acoperi o datorie anterioară cred că situaţia lor se va îmbunătăţi în viitor.

În plus, 45% dintre români nu au economii în familie, iar motivul pentru care românii fac totuşi economii sunt mai ales situaţiile neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă.

Potrivit sursei citate, peste jumătate (58%) dintre persoanele intervievate sunt dispuse să participe la sesiuni de pregătire online gratuite pentru a învăţa cum să-şi administreze bugetul lunar.

Metodologia de cercetare implementată de iSense Solutions a fost sondaj online, pe un panel reprezentativ la nivel naţional de aproximativ 900 persoane, din mediul urban şi rural, cu o distribuţie de 600 de respondenţi, persoane fără datorii şi aproximativ 300 de respondenţi, persoane cu datorii.

Kruk România este membră a Grupului Kruk şi a fost înfiinţată în anul 2007. Compania este prezentă pe piaţa din România din 2007 şi mai desfăşoară operaţiuni în Cehia, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. Kruk a fost listată pe Bursă de Valori Varşovia, în anul 2011. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496637.43RON
1 ETH = 15672.45RON
1 LTC = 549.31RON
1 XRP = 15.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.840.33%
BET-BK3199.700.54%
BET-EF922.710.34%
BET-FI63107.950.55%
BET-NG1229.780.30%
BET-TR37450.000.33%
BET-TRN36401.340.33%
BET-XT1465.980.32%
BET-XT-TR3177.870.32%
BET-XT-TRN3095.450.32%
BETAeRO891.800.91%
BETPlus2507.830.29%
RTL37812.930.30%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel