O pistă a Aeropotului Henri Coandă se închide

Matei Ion |
Data publicării:
Un nou pas spre modernizarea aeroportului
Un nou pas spre modernizarea aeroportului

Pista de decolare-aterizare numărul 2 a Aeroportului Henri Coandă va fi închisă complet în ultima etapă a lucrărilor de modernizare a acesteia, a declarat vineri directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), George-Alexandru Ivan. 

"Vor fi perioade cu pista închisă parţial, urmând ca ultima porţiune pista să fie închisă complet, traficul desfăşurându-se numai pe pista 1", a afirmat directorul CNAB. 

Acesta a semnat, vineri, contractul privind modernizarea pistei 2 a Aeroportului Henri Coandă, împreună cu reprezentantul executantului, Klaus Bleckenwegner, administratorul Porr Construct SRL. 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a estimat că pista numărul 2 a Aeroportului Henri Coandă va fi modernizată în zece luni şi jumătate. 

"Graficul este unul simplu, două luni şi jumătate proiectare, opt luni execuţie, deci acesta este graficul în care trebuie să se încadreze constructorul. (...) Deci în zece luni jumătate acest obiectiv va fi modernizat", a comentat ministrul Transporturilor. 

Compania Națională de Aeroporturi: Henri Coandă mai mare cu 100%, fără fonduri de la buget

În cadrul evenimentului de semnare a contractului, reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu au dat detalii despre data la care vor începe lucrările de modernizare. 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat mulţumit că semnarea contractului are loc la mai puţin de două luni de la depunerea ofertelor. 

"Iată că unul din principalele lucruri pe care (noul director al CNAB, George-Alexandru Ivan, n.red.) a reuşit să le deblocheze şi să le urnească din loc a fost modernizarea pistei 2, la care ştim că ultimele lucrări capitale s-au făcut în anul 1997, în rest s-au făcut reperaţii curente până în 2017. Au fost depuse ofertele pentru această procedură de modernizare a pistei undeva în luna aprilie. Iată că s-a reuşit în mai puţin de două luni de zile să ajungem la semnarea contractului între CNAB şi firma desemnată câştigătoare, SC Porr Construct SRL, o firmă care a lucrat bine în România", a comentat ministrul Transporturilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415542.65RON
1 ETH = 7850.40RON
1 LTC = 378.43RON
1 XRP = 10.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17380.32-0.30%
BET-BK3239.68-0.55%
BET-EF945.79-0.36%
BET-FI60242.94-0.58%
BET-NG1254.11-0.48%
BET-TR38326.52-0.30%
BET-TRN37253.25-0.30%
BET-XT1486.76-0.36%
BET-XT-TR3222.89-0.36%
BET-XT-TRN3139.36-0.36%
BETAeRO847.121.08%
BETPlus2561.20-0.33%
RTL38818.55-0.24%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel