O nouă zi națională pentru români! Se va mânca pe săturate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Vor fi repusă în valoare bucătăria românească
Vor fi repusă în valoare bucătăria românească

Lista sărbătorilor naționale din România s-a ”îmbogățit” cu un nou ”membru”. Potrivit unui act normativ votat deja de Camera Deputaților, care este for decizional, va fi o zi când românii se vor bucura de vinurile noastre, dar și de bucatele tradiționale.

Este vorba de Ziua națională a gastronomiei și vinului românești, care, conform proiectului de act normativ votat de deputați, va fi sărbătorită în prima duminică a lunii octombrie. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitoriul Oficial.

Inițiatorii doresc instituirea acestei sărbători pentru a celebra bogăția de gusturi și tradiții din țara noastră și pentru a aduce un plus imaginii României și a turismului autohton. “Bucatele și vinurile românești sunt un cumul de tradiții care încântă simțurile și cuceresc tot mai mulți admiratori și care pot deveni cartea de vizită a țării noastre”, consideră aceștia.

Citește și Unde vor să meargă românii de Paște. Topul destinațiilor

În această zi, autoritățile publice centrale și cele locale vor putea organiza diverse manifestări cu caracter social sau științific destinate promovării acestei sărbători, și anume pentru a promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale, dar și vinul românesc. Această zi ar putea deveni zi de sărbătoare națională, dar nu și zi liberă pentru salariați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455899.67RON
1 ETH = 13387.35RON
1 LTC = 611.83RON
1 XRP = 12.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel