O nouă ieftinire a carburanților. Care sunt prețurile de astăzi, 13 mai 2024

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
La benzinărie / FOTO: Freepik
La benzinărie / FOTO: Freepik

Ceea ce părea imposibil în urmă cu doar două săptămâni, tinde să devină un fenomen cotidian. 

Într-adevăr, prețul carburanților rămâne înscris pe un trend descendent aproape constant. Iar motorina continuă să fie mai ieftină decât benzina diferența dintre cele două referințe modificându-se, ușor în sus sau în jos de la o zi la alta. Și vorbim despre o tendință care se observă la nivelul întregii țări și care, în care parte, se face ecolul evoluțiilor de pe piața petrolului.

Acolo unde se poate spune despre prețul petrolului marca Brent din Marea Nordului că se zbate într-un coridor valoric destul de strâns cuprins între 80 și 84 de dolari/baril, cu line suișuri și coborâși zilnice. În această dimineață, spre exemplu, barilul Brent a pierdut 0,3%, coborând la 82,53 dolari, după ce vineri a reușit un salt până dincolo de pragul de 84 dolari. Nu a rezistat însă prea mult, revenind ulterior pe scădere. O evoluție similară și în cazul țițeiului american WTI, care a cedat tot 0,3%, până la 78,03 dolari/babil. 

Iată care sunt prețurile cele mai mici și mai mari oferite astăzi, 13 mai 2024, de benzinăriile din București, conform peco-online. 

BENZINA STANDARD 

Cel mai mic preț: 7,23 lei/litru (Petrom, str. Dr. Herescu Petre 2A)

Cel mai mare preț: 7,40 de lei/litru, în scădere cu 6 bani/litru față de săptămâna trecută (mai multe benzinării MOL, inclusiv cea de pe Giulesti nr.39/Pod Grant sau de pe B-dul Ion Mihalache, Nr. 176).

BENZINA SUPERIOARĂ 

Cel mai mic preț: 7,76 lei/litru (Petrom, str. Dr Herescu Petre nr. 2A)

Cel mai mare preț: 8,06 lei/litru, față de 8,10 lei/litru din zilele precedente (OMV, Șos Colentina 446)

MOTORINA STANDARD 

Cel mai mic preț: 7,21 lei/litru (Socar, str. Vasile Lascăr nr. 141A)

Cel mai mare preț: 7,34 lei/litru (destul de multe stații MOL, printre care cea de pe Șos Fundeni nr. 161 sau pe de str. Măriuca nr. 67)

MOTORINA SUPERIOARĂ 

Cel mai mic preț: 7,61 lei/litru (Petrom, str. Dr Herescu Petre nr. 2 ȘI Lukoil, bd. Preciziei nr 34)

Cel mai mare preț: 7,84 lei/litru (o serie de benzinării MOL, cum ar fi cea de pe str. Nicolae Caramfil, mai multe stații OMV, precum cea de pe B-dul Iuliu Maniu nr. 390-483, dar și două unități Petrom, cele de pe Șos Mihai Bravu nr. 473-483 și str. Valea Oltului nr. 93-99). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464907.38RON
1 ETH = 16257.82RON
1 LTC = 489.33RON
1 XRP = 10.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel