Publicitate
”O criză a zahărului poate să existe, pentru că, în primul rând, importăm materie primă, adică zahăr brut. Producția de sfeclă este destul de redusă, astăzi, în România, ținând cont de faptul că foarte multe asociații ale producătorilor de sfeclă s-au pierdut prin închiderea fabricilor. Dacă din 33 de fabrici câte erau în 1990, astăzi mai avem două în funcțiune, asta spune foarte mult”, a subliniat Dragoș Frumosu.
Dependenți de importul de materie primă
”S-a închis fabrica de zahăr de la Bod care, desigur, este acum într-un proces de vânzare-cumpărare, dar oricum anul acesta nu va lucra. Sper ca la anul să repornească și dacă avem un investitor român, serios, va fi probabil singura care va mai produce zahăr din sfeclă. Iar asta pentru că cele două fabrici în funcțiune astăzi, ambele ale companiei Agrana, din Austria, cea de la Român mai procesa sfeclă de zahăr, cea de la Buzău, nu. Prin urmare, în aceste condiții suntem dependenți de importul de materie primă”, a precizat el.
Pentru a nu-și dezamăgi clientela
Ceea ce se întâmplă la Luduș, este posibil să urmeze soarta fabricii de la Oradea, este de părere președintele SINDALIMENTA. ”Adică fabrica s-a închis, producătorii de sfeclă au dorit să o cumpere, au fost plimbați un an de zile cu negocieri, cu sume uriașe, iar după un an de zile ne-am trezit că dezmembrează și taie utilajele, le vindeau către alte fabrici unde mai procesau nemții de la Pfeifer&Langen și atunci ne-am dat seama că nu vor să vândă. După care au rămas cu o societate care are un depozit în România cu maxim 10 angajați, iar acolo aduce și distribuie pentru România întreaga cantitate pe care o produceau la Oradea, pentru a nu-și dezamăgi clientela din țara noastră. Deci, au închis fabrica, după ce zece ani de zile a fost foarte profitabilă, pentru că producția era de bună calitate, pentru că lucrau cu mari companii, precum Coca-Cola, au lăsat 150 de oameni pe drumuri și zeci de mii de cultivatori, și când spun zeci de mii mă refer și la familiile lor, fără un venit. Același lucru este acum la Luduș.
O singură discuție
Eu am anunțat această problemă cu multe luni de zile în urmă, am avut o întrevedere cu ministrul Câciu, care, sigur, la momentul respectiv nu putea să ne sprijine decât să ne pună în contact cu una, două bănci din România, mai precis cu Eximbank sau CEC Bank, cu care să poată discuta și negocia asociația de cultivatori de sfeclă care intenționează să cumpere fabrica în vederea acordării unui credit pentru achiziționarea întreprinderii. A fost singura discuție pe care am avut-o, dar sperăm să avem o discuție cu domnul Chesnoiu, ministrul Agriculturii, cel care ar fi putut să se implice în privința privatizării, vânzării”, a spus Dragoș Frumos.
Decizia angajatorului francez a fost fermă
El a ținut să precizeze că, indiferent de discuțiile de astăzi de la Guvern legate de fabrica de la Luduș, ”decizia angajatorului de la Luduș, producătorul francez Tereos, a fost foarte clară, respectiv de a închide unitatea, urmând ca, din 15 mai, lucrătorii să primească preavizele și din a doua jumătate a lunii iunie să înceapă și disponibilizările, pe etape, probabil. Este posibil să mențină o echipă pentru dezmembrări și așa mai departe. În contractul colectiv de muncă este prevăzut pentru dispozibilizări șase salarii compensatorii, dar în urma intervenției Federației, am reușit să obținem 10 salarii.
Este greu de crezut
În ceea ce privește memorandumul pe care Ministerul Agriculturii l-a primit din partea Guvernului, ”îmi este greu să cred că se va rezolva ceva. Era mai bine dacă acest lucru s-ar fi întâmplat cu mai mult timp în urmă, pentru că se putea controla din punct de vedere fiscal societatea respectivă, se putea verifica inclusiv contractul de privatizare și se puteam urmări clauzele din contract. Nu știu ce se întâmplă la Luduș în privința obligațiile către stat, datoriile către statul român”, a spus Dragoș Frumosu.
Citește și Fabrica de zahăr de la Luduș se închide? Ministrul Chesnoiu anunță decizia Guvernului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.