O celebră fabrică de confecții românești își vinde terenul

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Compania vinde terenul pe care se află fabrica
Compania vinde terenul pe care se află fabrica

Compania Braiconf SA, cu o tradiție de 70 de ani pe piață, anunță că a luat decizia de a reloca fabrica de la Brăila, ca parte a unui amplu program de investiții în noua strategie a mărcii pe termen lung.

Noul sediu al fabricii Braiconf va rămâne în Brăila, iar managementul analizează două opțiuni: fie renovarea unei clădiri istorice, fie o construcție nouă pe un teren dintr-o zonă centrală. Braiconf va supune aprobării acționarilor în cadrul AGA care va avea loc în data de 12 aprilie 2021 vânzarea terenului cu o suprafață de 10.000 mp, pe care se află fabrica actuală, către Kaufland România, la un preț de peste 7 milioane de euro. În cadrul aceleiași AGA a Braiconf, se va supune votului acționarilor și aprobarea unei investiții în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente.

Braiconf va supune aprobării acționarilor în cadrul AGA care va avea loc în data de 12 aprilie 2021 vânzarea terenului cu o suprafață de 10.000 mp, pe care se află fabrica actuală, către Kaufland România, la un preț de peste 7 milioane de euro. În cadrul aceleiași AGA a Braiconf, se va supune votului acționarilor și aprobarea unei investiții în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente.

Citește și: România, exporturi aproape duble în Japonia. Care este motivul

Această decizie importantă de relocare a fabricii se înscrie în strategia de business pe termen lung a acționariatului majoritar al companiei, care dorește să investească în modernizarea celebrei mărci românești și a tuturor componenetelor din jurul său: sedii, linii proprii, resursă umană. „Vremurile excepționale cer măsuri excepționale. Într-un an 2020 în care industria textilă a fost greu încercată și în care multe companii din sector fie și-au restrâns activitatea, fie au închis definitiv, Braiconf vrea să meargă mai departe și înțelege că în această industrie fie inovezi și creezi, fie închizi. Avem planuri pe termen lung care au ca scop profitabilitatea business-ului. Vrem să investim în clădiri, să avem spații de muncă frumoase, antrenante, în utilaje și echipamente, pentru a eficientiza toate procesele de producție. Decizia de a vinde terenul și actuala clădire a fabricii face parte din planul de extindere pe care ni l-am asumat în noua strategie a mărcii Braiconf și ne bucurăm de interesul pe care un jucător important precum Kaufland România l-a arătat acestei achiziții”, spune Silviu Dumitrache, Președinte Braiconf.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 362681.42RON
1 ETH = 6773.50RON
1 LTC = 329.05RON
1 XRP = 8.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel