O bancă raportează un profit spectaculos în 2018

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bisericile pot accesa programul Rabla Clasic
Bisericile pot accesa programul Rabla Clasic

ING Bank România a obţinut un profit net de 685 de milioane de lei în 2018, în creştere cu 39%, faţă de 2017 când a realizat un profit net de 493 de milioane de lei, transmite Agerpres. Profitul brut a fost de 781 milioane lei, cu 34% mai mult comparativ cu 2017, în contextul unei dezvoltări puternice a portofoliului, a creşterii numărului de clienţi şi a tranzacţiilor procesate prin conturile ING.

”În 2018 am înregistrat cea mai mare creştere de până acum în România. Pe parcursul acestor 25 ani, prin creştere organică constantă, am reuşit să acoperim o cotă de piaţă pe creditare formată din două cifre, respectiv de 10,1%. Am majorat numărul de clienţi activi pe segmentul de retail cu 13% şi ne-am îmbunătăţit prezenţa digitală prin atingerea unui nou record de 112 milioane autentificări în Home Bank”, a declarat Michal Szczurek, CEO ING Bank Romania.

Numărul clienţilor activi a crescut cu 145.000 în ultimele 12 luni, ajungând la 1,29 milioane, cu 13% mai mult faţă de anul 2017. Numărul de clienţi care îşi încasează veniturile recurente într-un cont al băncii a crescut la 852.000, având o creştere de 20% în comparaţie cu 2017. Practic, 1 din 8 români îşi încasează salariul într-un cont ING. Creşterea organică semnificativă a dus la o majorare a veniturilor cu 27% faţă de anul trecut, depăşind 1,82 miliarde lei în 2018, ca rezultat al volumelor crescute si al numărului ridicat de tranzacţii.

Citește și: O mare bancă revine pe profit după 4 ani de pierderi

Costurile operaţionale au crescut cu 15%, la 864 milioane lei, în mare parte ca urmare a costurilor cu personalul, a mutării în noul sediu central şi a investiţiilor în digitalizare. 

Costurile de risc au crescut cu 80% în comparaţie cu 2017, în urma schimbărilor în modul de calculare a riscului de credit (impact de 175 milioane lei). Soldul creditelor acordate clienţilor a crescut cu 4,42 miliarde lei în 2018, la 25,6 miliarde lei la sfârşitul anului 2018 (21% creştere). Creşterea a venit atât din partea activităţii de creditare a persoanelor fizice, cât şi a celor juridice. Cota de piaţă pe partea de creditare a crescut cu 1,2 puncte procentuale în 2018, ajungând la 10,1% la finalul anului.

Cota de piaţă pentru depozite a ajuns la 9,0%, faţă de 8,4% la final de 2017, susţinută de creşteri atât pe segmentul persoanelor fizice, cât şi pentru persoanele juridice. Valoarea depozitelor a crescut cu 4,3 miliarde lei, cu 18% mai mult faţă de acum 12 luni, la 31,1 miliarde lei. Politica prudentă de risc a dus la o scădere repetată a ratei creditelor neperformante şi în anul 2018, ajungând la 3,2%, faţă de 3,3% în 2017, şi se situează în continuare mult sub media pieţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 460520.40RON
1 ETH = 16263.95RON
1 LTC = 499.99RON
1 XRP = 10.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16938.940.48%
BET-BK3168.330.51%
BET-EF918.820.31%
BET-FI61264.04-0.08%
BET-NG1215.490.13%
BET-TR37353.220.48%
BET-TRN36307.270.48%
BET-XT1460.540.39%
BET-XT-TR3166.100.39%
BET-XT-TRN3083.970.39%
BETAeRO868.83-0.35%
BETPlus2504.180.48%
RTL37709.600.55%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel