Noutățile fiscal-financiare ale anului 2023: Impozite, taxe, amenzi, indemnizații

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Măsuri foarte importante pentru români, în special pentru pensionari și persoanele vulnerabile
Măsuri foarte importante pentru români, în special pentru pensionari și persoanele vulnerabile

Despre proiectul de OUG publicat zilele trecute de Ministerul Finanțelor s-a vorbit și scris foarte mult, pentru el descrie măsuri importante, prin impactul lor social, pentru români. 

Printre multele altele, documentul se referă la majorarea salariului minim diferențiat în construcții, la  „înghețarea” punctului-amendă pentru contravenții rutiere, anumite facilități fiscale, creșterea pensiilor, inclusiv a celor militare, și acordarea unor ajutoare pentru persoanele cu venituri mici. Spre deosebire de forma inițială apărută în dezbatere pe final de noiembrie, anumite prevederi au fost reorganizate, iar singura schimbare notabilă este că toate pensiile militare vor fi actualizate, nu doar cele mai mici de 10.000 de lei.

Iată care sunt principalele măsuri propuse și adoptate de Executiv dar care, pentru a intra în vigoare trebuie publicate în Monitorul oficial, ceea ce s-ar putea întâmpla curând:

1. De la 1 ianuarie 2013 crește salariul minim diferențiat, dar numai în construcții, 4.000 de lei brut. Pentru domeniul agroalimentar, salariul minim brut rămâne la 3.000 de lei (adică la nivelul salariului minim brut pe țară).

2. Angajații care în 2023 vor avea salariul minim brut pe țară (3.000 de lei) vor fi scutiți de taxele salariale pentru 200 de lei din suma totală. Practic, angajatorul va datora taxe salariale ca pentru un salariu brut de 2.800 de lei, însă în anumite condiții stricte.

3. Prelungirea suspendării facilităților fiscale pentru educație timpurie. Este vorba de posibilitatea de a scădea din impozitul pe profit cheltuielile cu educația timpurie, în cuantum de maximum 1.500 de lei pe lună pentru fiecare copil, și de faptul că sumele plătite de angajator pentru educația timpurie a copiilor angajaților sunt neimpozabile și neincluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate. În 2023, se va aplica, totuși, mai departe, facilitatea „de consolare” pentru educație timpurie.

4. Depunerea declarațiilor 392 și 393 va fi suspendată încă un an. Obligativitatea depunerii declarațiilor informative 392A, 392B și 393 va fi suspendată și în 2023. 

5. Termenul de dotare a automatelor comerciale cu case de marcat va fi mutat până la 31 decembrie 2023, după ce Guvernul va amâna din nou termenul care e setat acum la finalul anului curent.

6. Prelungirea „înghețării” amenzilor de circulație. Punctul-amendă va fi în 2023 tot la nivelul de 145 de lei. În mod normal, anul viitor acesta ar fi trebuit să ajungă la 300 de lei.

7. Punctul de pensie și pensia minimă garantată vor crește de la 1 ianuarie. Punctul de pensie va ajunge la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Cât despre indemnizația socială pentru pensionari (așa-zisa pensie minimă garantată), aceasta va fi de 1.125 de lei.

8. Pensiile militare vor fi actualizate. Tuturor pensionarilor militari urmează să li se actualizeze pensiile, iar pentru cei care au pensii mai mici de 10.000 de lei actualizarea va fi mai mare și se va aplica diferențiat. În forma inițială a proiectului, se prevedea o actualizare strict pentru pensiile militare mai mici de 10.000 de lei.

9. Ajutor unic pentru pensionarii cu venituri mici. În 2023, pensionarii cu venituri lunare totale de până la 3.000 de lei vor primi un ajutor unic de la stat. Ajutorul va fi de 600, 800 sau 1.000 de lei, în funcție de veniturile efective ale beneficiarilor, și se va plăti jumătate în ianuarie și jumătate în octombrie.

10. Noua lege a pensiilor, amânată pentru 2024. Regulile stabilite de noua lege a pensiilor ar fi trebuit să se aplice din septembrie 2021, însă acestea au fost amânate inițial pentru septembrie 2023. Astfel, Guvernul va extinde amânarea cu încă patru luni, până la 1 ianuarie 2024.

11. Posibilitatea celor ce lucrează în serviciile de ambulanță să iasă mai repede la pensie se amână din nou. 

12. Persoanele cu handicap vor primi o indemnizație compensatorie unică, ce va fi cuprinsă între 64 și 368 de lei și care se va acorda o singură dată, în ianuarie 2023.

13. Cei 500 de euro pentru educația copiilor nu se acordă în 2023. 

14. Măsuri privind bugetarii. Printre altele, este vorba de majorarea salariilor și soldelor, înghețarea anumitor venituri și indemnizații, faptul că munca suplimentară și munca în weekend sau în liberele legale se recompensează numai cu timp liber sau interdicția de a se acorda bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.

Citește și Pensii militare și pensii speciale. Ce se va întâmpla în 2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472028.69RON
1 ETH = 15797.02RON
1 LTC = 429.15RON
1 XRP = 7.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel