În data de 23 septembrie, premierul Liz Truss şi fostul ministru de Finanţe Kwasi Kwarteng au prezentat cel mai radical pachet de reduceri de taxe de după anul 1972, diminuând povara fiscală, atât pentru angajaţi cât şi pentru companii şi în paralel au anunţat o creştere semnificativă a împrumuturilor, totul în încercarea de a stimula potenţialul de creştere pe termen lung al economiei. Printre măsurile anunţate atunci se număra şi reducerea cotei superioare pentru impozitul pe venit, de la 45% până la 40%. Planurile care prevedeau reducerea cotei de impozitare pentru persoanele înstărite au declanşat turbulenţe pe pieţele financiare şi o rebeliune în interiorul Partidului Conservator, aflat la putere în Marea Britanie.
Într-o încercare de a atenua turbulenţele pe pieţele financiare, Hunt a dat asigurări luni că va renunţa "la aproape toate" reducerile de taxe anunţate luna trecută şi a indicat că sunt în derulare noi reduceri ale cheltuielilor publice.
Tot în septembrie, Guvernul britanic a anunţat plafonarea preţului angro la gaze naturale şi electricitate pentru companii, începând din luna octombrie, iar plafonul va fi fixat la mai puţin de jumătate faţă de preţul de pe piaţă, în ideea de a ajuta la diminuarea presiunilor create de explozia preţurilor la energie. Potrivit autorităţilor, preţul la electricitate va fi plafonat la 211 lire (239 de dolari) pentru un Megawatt-oră, iar preţul gazelor naturale va fi plafonat la 75 de lire sterline pentru un Megawatt-oră. Această schemă de sprijin costă 60 de miliarde de lire sterline şi ar fi urmat să se deruleze până în octombrie 2024. Dar Hunt a anunţat luni că schema va fi revizuită în aprilie, ulterior devenind mai bine direcţionată.
"Împărtăşesc valorile Partidului Conservator - că oamenii trebuie să păstreze mai mult din banii pe care-i câştigă. Dar, într-o perioadă în care pieţele cer angajamente privind sustenabilitatea finanţelor publice, nu este corect să ne împrumutăm pentru finanţarea reducerilor de taxe", a declarat ministrul britanic de Finanţe.
Hunt a fost numit vineri, după ce premierul Liz Truss l-a demis pe Kwasi Kwarteng, care a fost ministru de Finanţe mai puţin de şase săptămâni.
Fondul Monetar Internaţional şi agenţia de evaluare financiară Moody's au criticat strategia economică a Guvernului britanic. "Având în vedere presiunile inflaţioniste ridicate din multe ţări, inclusiv din Marea Britanie, nu recomandăm la acest moment un pachet de măsuri fiscale amplu şi neţintit, deoarece este important ca politica fiscală să nu acţioneze în contradicţie cu obiectivele politicii monetare", a declarat un purtător de cuvânt de la FMI.
"Rămân extrem de încrezător în perspectivele economice pe termen lung ale Marii Britanii, deoarece ne vom îndeplini misiunea de a stimula creşterea. Dar aceste evoluţii necesită încredere şi stabilitate, iar Regatul Unit întotdeauna îşi va îndeplini obligaţiile", a declarat Hunt.
După anunţul ministrului de Finanţe, lira sterlină s-a apreciat cu 1,2% faţă de dolar.
Conform planificării, Hunt va prezenta în data de 31 octombrie planurile fiscale pe termen mediu, iar organismul public de previziune bugetară OBR va anunţa previziunile privind creşterea economiei britanice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.