Noul coronavirus. În cât timp se vindecă bolnavii de gripa chineză

Simona Haiduc |
Data publicării:

Sunt necesare aproximativ două săptămâni pentru ca pacienții cu pneumonia provocată de noul coronavirus să se vindece, a anunțat expertul Li Xinwang, membru al comisiei de stat pentru sănătate a Chinei.

Potrivit spuselor sale, cazurile mai ușoare sunt rezolvate în circa o săptămână, pentru cele mai grele este nevoie de aproximativ 14 zile. ”În prezent, pacienții cu simptome ușoare se refac în circa o săptămână. Bolnavii aflați în stare mai gravă pot pleca acasă după aproape două săptămâni, poate ceva mai mult. De aceea există convingerea că numărul persoanelor care vor fi externate din spitale va crește cu timpul”, a afirmat oficialul chinez în condițiile în care, de luni până marți, noul virus 2019-nCoV a mai ucis 25 de persoane, ridicând bilanțul provizoriu la 106 decese.

Li Xiwang a explicat, totodată, că pentru ca un pacient să poată părăsi instituția spitalicească, el este supus tuturor analizelor care se fac în astfel de cazuri. Se ține cont, în primul rând de temperatura corporală, iar testul pentru acidul nucleic viral trebuie să prezinte de două ori un rezultat negativ.

Citește și Noul coronavirus. Regim de război instituit la Tianjin. 106 morți în China

Potrivit ultimelor informații oficiale furnizate de oficialii chinezi din domeniul sănătății, numărul total al îmbolnăvirilor cu noua pneumonie a crescut la 4515 oameni, din care 106 au decedat. 60 de persoane s-au vindecat și au fost externate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3806
Diferența -0.0075
Zi precendentă 4.3881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3806 RON
GBP flag1 GBP = 5.8128 RON
CHF flag1 CHF = 5.3588 RON
AUD flag1 AUD = 2.7898 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1503 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4118 RON
SEK flag1 SEK = 0.4460 RON
XAU flag1 XAU = 465.3330 RON
Monede Crypto
1 BTC = 368591.26RON
1 ETH = 6850.65RON
1 LTC = 326.79RON
1 XRP = 9.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17060.58-0.26%
BET-BK3177.87-0.15%
BET-EF929.94-0.32%
BET-FI60122.550.17%
BET-NG1234.24-0.23%
BET-TR37621.44-0.26%
BET-TRN36567.91-0.26%
BET-XT1462.66-0.23%
BET-XT-TR3170.66-0.23%
BET-XT-TRN3088.48-0.23%
BETAeRO842.520.61%
BETPlus2517.70-0.24%
RTL38095.45-0.24%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel