Noul coronavirus. Chinezii au calculat cât va dura epidemia

Simona Haiduc |
Data publicării:
Va exista un moment de vârf, apoi intensitatea se va reduce
Va exista un moment de vârf, apoi intensitatea se va reduce

Guvernul Chinei a explicaat când răspândirea noului coronavirul va începe să scadă în intensitate. Potrivit datelor preliminare, epidemia va atinge punctul de criză la mijlocul lunii februarie, după care își va reduce din agresivitate.

Epidemiologul șef al Centrului pentru controlul și profilactica îmbolnăvirilor al Chinei, Zeng Cheng, ”boala are o perioadă de incubație, care durează, în medie, zece zile în funcție de starea generală de sănătate a pacienților. Având în vedere că regimul de carantină în orașul Wuhan a fost instituit în 23 februarie, în jurul datei de 8 februarie se vor putea observa rezultate concrete”, iar epidemia va începe să se retrângă până spre sfârșitul lunii martie, iar agresivitatea ei să se diminueze.

În același timp, autoritățile din provincia Hubei, cea mai afectată de virusul 2019-nCoV, au decis să introducă pedepse pentru persoanele care refuză internarea, în cazul în care manifestă simptomele noii pneumonii, care refuză tratamentul sau care crează probleme personalului medical. Mai mult, vor fi trași la răspundere inclusiv cetățenii cu un comportament neadecvat, mai precis cei care nu respectă regulile de de prevenție impuse.

Citește și Un român cere să fie repatriat din Wuhan, de teama coronavirusului

Locuitorii din orașele și zonele afectate de noul coronavirus au obligația de a purta măști medicinale pe stradă, în mijloacele de transport, magazine, oriunde se deplasează în afara locuinței. În plus, vor fi pedepsiți cei care strănută, tușesc sau scuipă pe stradă sau în locuri aglomerate, favorizând, astfel răspândirea virusului.

Potrivit unui bilanț provizoriu, în ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de contaminare dovedită a crescut cu 1731, până la 7711, cel al morților ajungând la 170, cu 38 mai mult decât cifrele anunțate miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414249.99RON
1 ETH = 7770.45RON
1 LTC = 374.73RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17400.180.15%
BET-BK3248.150.04%
BET-EF947.560.16%
BET-FI59934.11-1.09%
BET-NG1256.800.22%
BET-TR38370.300.15%
BET-TRN37295.810.15%
BET-XT1488.180.02%
BET-XT-TR3225.960.02%
BET-XT-TRN3142.350.02%
BETAeRO851.331.07%
BETPlus2565.070.12%
RTL38854.060.19%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel