Iar asta pentru că alte 15 localități au fost incluse pe lista celor care permit o pensionare anticipată. Legea 252/2023, care modifică legea pensiilor și care va intra joi în vigoare, schimbă din nou componența listei localităților în care locuitorii se pot pensiona mai devreme din cauza poluării. Această recentă reglementare adaugă listei 15 noi zone: Ocna Mureș, Clejani, Letca Nouă, Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăștur, Comarnic, Florești, Valea Călugărească și Videle.
Adăugarea de noi localități celor ai căror locuitori beneficiază deja de derogare de la vârsta standard de pensionare este destul de frecventă, astfel că numai din 2022 începând, trei asemenea modificări au fost deja legiferate.
Conform legii, cei care au locuit cel puţin 30 de ani în localitățile din zonele afectate de poluarea remanentă aferentă unor activități industriale pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără penalizarea pe care o presupune în mod obișnuit pensionarea anticipată. Această penalizare presupune diminuarea cuantumului pensiei cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
Dacă locuiți pe o rază de opt kilometri în jurul uneia dintre următoarele localități, veți putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme:
- Județul Alba: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureș, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna;
- Județul Arad: Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu;
- Piteşti din judeţul Argeş;
- Județul Bacău: Bacău, Comăneşti şi Oneşti;
- Băiţa din judeţul Bihor;
- Județul Bitrița-Năsăud: Maieru, Rodna şi Şanţ;
- Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov;
- Județul Brăila: Brăila, Chişcani şi Tichileşti;
- Judeţul Caraş-Severin: Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa;
- Judeţul Cluj: Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda;
- Năvodari din judeţul Constanţa;
- Baraolt din judeţul Covasna;
- Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa;
- Işalniţa din judeţul Dolj;
- Galaţi din judeţul Galaţi;
- Județul Giurgiu: Clejani, Giurgiu;
- Județul Gorj: Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari;
- Judeţul Harghita: Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş;
- Judeţul Hunedoara: Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan;
- Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa;
- Județul Maramureș: Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur;
- Judeţul Neamț: Grinţieş şi Săvineşti;
- Judeţul Prahova: Neamţ, Brazi, Comarnic, Florești, Ploieşti și Valea Călugarească;
- Videle din judeţul Teleorman;
- Județul Suceava: Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei;
- Judeţul Timiș: Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti;
- Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea;
- Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.