Noua Lege a pensiilor vine cu alte reguli privind vechimea în muncă. Explicații

DCBusiness Team |
Data publicării:
Pare o veste bună!
Pare o veste bună!

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut turul televiziunilor, explicând în detaliu care sunt prevederile noii Legi a pensiilor, aflată acum în dezbatere publică. 

Luni, ea a anunțat că își dorește ca până pe 9 noiembrie, adică peste două zile, proiectul să fie aprobat de Guvern, pentru a intra cât mai repede în dezbatere parlamentară. Noul act normativ elaborat vine cu câteva noutăți. 

- toți pensionarii români vor primi în luna ianuarie o majorare a venitului cu aproape 14%, adică o indexare cu rata inflației.

- valoarea punctului de pensie va crește de la 1785 de lei la 2032 de lei. 

- din cei aproape 5 milioane de pensionari cât numără România, peste 3 milioane vor beneficia de o nouă majorare în septembrie, odată cu recalcularea tuturor pensiilor.

- creșterea va fi în medie de 40%, dar în unele cazuri, veniturile se vor dubla.

Exemplu concret

O femeie care a lucrat 35 de ani ca vânzătoare și a ieșit la pensie cu aproape 1100 de lei, va primi de la 1 ianuarie 149 de lei în plus, iar din septembrie, pensia va ajunge la aproape 2000 de lei.

Totodată un bărbat care a realizat un stagiu complet de cotizare și are acum o pensie de puțin peste 900 de lei, va primi din septembrie o majorare de aproape 90% din venit.

Noi perioade care aduc punctaj

Invitată de postul de televiziune Antena 3, ministrul Muncii a precizat că, ”în ceea ce privește perioadele necontributive la pensie, acestea sunt perioade care ne aduc punctaj, dar perioade care nu sunt luate în calcul. De exemplu, pentru calculul stagiului minim de cotizare, cel de 15 ani, perioadele contributive asimilate sunt facultatea, armata, șomajul și perioadele de concediu medical.

Se acordă 0,25 puncte pe an pentru facultate o singură dată, armată, perioada de șomaj. Toate acestea se adaugă la stagiul minim de cotizare de 15 ani care trebuie să fie realizat contributiv. Fiindcă la calculul pensiilor vom ține cont de valoarea totală a punctelor de pensie.

Valoarea totală a punctelor de pensie este formată din punctele contributive, punctele necontributive asimilate, cele despre care am discutat, respectiv punctele de stabilitate”, a adăugat Simona Bucura Oprescu în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.

Cine primește bonusuri 

Noua lege a pensiilor își propune să rezolve inechitățile din sistem, promit oficialii. O femeie și un bărbat, ambii cu un stagiu de cotizare de 22 de ani, însă cu pensii diferite, acum, de 1428 de lei, respectiv 1190 de lei, vor avea din septembrie același venit. Mai exact 1620 de lei. 

În schimb, beneficiile pentru persoanele care lucrează în condiții speciale vor fi eliminate în 2035. Pentru că angajatorii trebuie să le ofere un spațiu sigur de lucru. 

”Avem un laborator care a fost actualizat din punct de vedere al condițiilor de muncă, iar medicul radiolog, de exemplu, nu este expus unui factor de risc, nici încadrarea în condiții speciale de muncă nu se mai justifică”, a explicat ministrul Muncii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456916.03RON
1 ETH = 15761.65RON
1 LTC = 493.91RON
1 XRP = 12.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel