Noua lege a pensiilor, amânată din nou. De când se va aplica

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Care sunt principalele prevederi/ Foto: Freepik
Care sunt principalele prevederi/ Foto: Freepik

Conform proiectului de OUG lansat în dezbatere de Ministerul Finanțelor, noua Lege a pensiilor publice se va aplica abia de la 1 ianuarie 2024. 

Prevederile din noua Lege a pensiilor care ar fi trebuit să se aplice din septembrie 2021, au fost amânate pentru septembrie 2023. Iată care sunt cele mai importante măsuri conținute de noul cadru legal al pensiilor publice:

1. Studiile de masterat, vechime în muncă. Spre deosebire de reglementările actuale, studiile de master vor fi luate în calcul la vechimea necesară pensionării. 

2. Altă noutate stabilită este legată de așa-zisele „mame eroine”. Mai exact, femeile care au născut cel puțin trei copii și i-au crescut până la împlinirea vârstei de 16 ani, se vor pensiona mai devreme cu șase ani, însă numai la cerere. De la patru copii în sus, la reducerea de șase ani se va mai adauga câte un an pentru fiecare copil.

3. Rămâne un singur tip de pensie anticipată

4. Cumularea pensiei cu alte venituri va fi, în continuare, posibilă. Potrivit noii legi a pensiilor, cumularea pensiei cu alte venituri va fi, în continuare, posibilă, doar că aceasta se raportează diferit la veniturile ce pot fi obținute simultan cu pensia. Față de prevederile actualei legi a pensiilor (un cumul aproape nerestrictiv al pensiei cu alte venituri), viitoarea lege a pensiilor stabilește o regulă specială: pensia va putea fi cumulată doar cu acele venituri pentru care se datorează obligatoriu cotribuții de asigurări sociale.

5. Perioadele pentru care s-a datorat, dar nu s-a plătit efectiv contribuția la pensii nu vor mai reprezenta stagiu de cotizare. În noua lege a pensiilor se pune mai mult accentul pe plata efectivă a contribuțiilor la pensie. Astfel, angajații vor trebui să devină mai atenți și să verifice singuri, mai des, dacă firmele chiar le plătesc contribuțiile la pensie datorate pentru veniturile lor.

6. Pensia minimă va avea un cuantum variabil, raportat la salariul minim și anii de cotizare. După cum stabilește noua lege a pensiilor, de la intrarea ei în vigoare, întregul mecanism de acordare a pensiilor minime (indemnizațiile sociale pentru pensionari) se va schimba. Concret, pensia minimă se va acorda diferențiat, în funcție de salariul minim brut și anii de cotizare ai solicitantului.

7. Plăți retroactive la pensii pentru perioade la alegere. O altă măsură se referă la plata retroactivă a contribuțiilor pentru pensii. Dacă de ceva vreme plățile se pot face în urmă pentru șase ani, în viitor se vor putea alege perioade precise din orice an anterior. Totodată, această posibilitate va fi permanentă, nu temporară, scrie Avocatnet.

Citește și Amenzile rutiere în 2023. Care sunt intențiile Guvernului

Având însă în vedere că, începând cu 1 ianuarie ianuarie, salariul minim brut crește, în România, la 3000 de lei, normal ar fi ca și acest indice să se majoreze. 

Dar nu. Plafonarea stabilită de câțiva ani în privința valorii punctului-amendă se va aplica și anul viitor, conform proiectului de Ordonanță de urgență pus marți seara în dezbatere de cei de la Finanțe.

Mai precis, plafonarea la valoarea de 145 de lei va deveni oficială după ce documentul în cauză va fi adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

Pentru prima dată, această măsură de plafonare a fost aplicată în 2017. Începând din 2018, an de an, inclusiv anul acesta, punctul-amendă a fost menținut la același nivel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 444613.64RON
1 ETH = 15826.34RON
1 LTC = 486.18RON
1 XRP = 10.35RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel