Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, a anunţat, în direct la DC News, că se va construi un nou aeroport în România, în zona Galaţi-Brăila. Acesta va fi construit într-o zonă care va asigura accesul facil din mai multe părţi ale acestei zone a ţării.
"Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila au dat hotărâri prin care am făcut un parteneriat între cele două instituţii, iar începând de săptămâna viitoare demarăm procedurile de achiziţie pentru a construi un aeroport în această regiune. Pe o rază de 100 de kilometri, de jur împrejur, sunt 3,9 milioane de cetăţeni pe care îi poate deservi acest aeroport. E o investiţie care urmează să fie făcută. Avem Combinatul siderurgic, avem Şantierul Naval, avem cele două universităţi la Galaţi, combinatul de la Brăila, Iazaki, avem zona de Insula Mare a Brăilei unde sunt peste 60.000 de hectare de teren şi zona poate să se dezvolte foarte bine.
Ideea de construire a unui aeroport nu este doar dorinţa de a construi un aeroport pentru transport persoane, ci unul persoane şi cargo, pentru că toţi marii investitori din zonă au dorit şi ne solicită acest lucru de câţiva ani. Dacă vom reuşi să construim acest aeroport, obligatoriu să fie cargo, pentru că îi va avantaja foarte mult, iar în felul acesta atât aprovizionarea cât şi materialele pe care le vor duce de la Galaţi spre alte regiuni sau spre alte ţări să fie mult mai uşoară.
Locaţia va fi undeva în judeţul Galaţi; distanţa de la aeroport până la Brăila va fi de 15 km, 15 km până în municipiul Galaţi şi 30-35 de km până în Vrancea, ceea ce va asigura o adresabilitate destul de mare. În urma unor studii de oportunitate şi de transfer persoane către aeroport pe care le-a făcut CJ Galaţi acum doi ani, se pare că acest aeroport va ajunge în 6-7 ani la peste 800.000 de călători anual. Sunt multe aeroporturi funcţionale de peste 20-30 de ani care nu au mai mult de 500.000 de călători", a explicat, în cadrul emisiunii, liderul CJ Galaţi, Costel Fotea.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.