În centrul acestui proiect unic se află douăsprezece rezervoare verticale. În sudul Norvegiei, uzina Northern Lights a fost construită pentru a primi dioxid de carbon din toată Europa, care va fi îngropat sub ocean.

Concret, captat de întreprinderi industriale europene, dioxidul de carbon este lichefiat la fața locului înainte de a fi expediat pe calea apei la Oygarden, unde este transferat în douăsprezece rezervoare mari. O conductă îl transportă apoi către locul offshore de stocare, la 110 km distanță, după care, printr-un puț este coborât la o adâncime de 2.600 de metri, într-un acvifer salin situat sub fundul oceanului.

Cele 12 rezervoare au fost deja puse în funcțiune la Oygarden și sunt gata să pimească dioxidul de carbon. De jur împrejur, o încurcătură de țevi, dintre care una, de dimensiuni modeste, se cufundă în Marea Nordului. Condus de giganții petrolieri Equinor, Shell și TotalEnergies, proiectul Northern Lights ar trebui să îngroape primele tone de CO2 în 2025.

Capacitatea sa anuală de stocare va fi inițial de 1,5 milioane de tone, înainte de a fi mărită la 5 milioane de tone, dacă va exista cerere. „Northern Lights este un proiect care demonstrează că stocarea carbonului este o soluție fezabilă din punct de vedere tehnic. Este, prin urmare, una dintre pârghiile pe care le putem folosi astăzi pentru a avea un impact asupra schimbărilor climatice”, a explicat pentru AFP directorul Northern Lights, Tim Heijn.

Costurile rămân confidențiale 

Complexă și costisitoare, soluția CCS este susținută de Grupul de experți interguvernamental privind evoluția climei (Giec), în special pentru a reduce amprenta industriilor dificil de decarbonizat, precum fabricile de ciment sau industria siderurgică.

Capacitatea totală de captare a CO2 ajunge astăzi la doar 50,5 milioane de tone (Mt) la nivel mondial, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Sau 0,1% din emisiile globale anuale.

Dezvoltarea acestei tehnologii încă embrionare este îngreunată de costul ei disuasiv în comparație, de exemplu, cu achiziționarea de către producători a cotelor de emisii de CO2 și depinde în mare măsură de subvenții.

„Sprijinul public a fost și va rămâne crucial pentru a ajuta astfel de proiecte inovatoare să avanseze, cheltuielile fiind considerabile”, notează Daniela Peta, think tank-ul Global CCS Institute. În cazul Northern Lights, statul norvegian și-a asumat, în prima teză, 80% din costuri, care rămân confidențiale.

Cu zăcămintele epuizate de hidrocarburi și rețeaua vastă de conducte de gaz, Marea Nordului este o regiune pregătită pentru a îngropa CO2. Mai multe alte proiecte de stocare submarină progresează în Europa, inclusiv Greensand dezvoltat de Ineos și 23 de parteneri în largul coastei Danemarcei și care intenționează să înceapă la sfârșitul lui 2025 sau începutul lui 2026.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.