Norvegia închide un uriaș câmp petrolier din cauza unei pene de curent

Simona Haiduc |
Data publicării:
Zăcământul Johan Sverdrup / FOTO: Site-ul companiei Equinor, fotograf Arne Reidar Mortensen
Zăcământul Johan Sverdrup / FOTO: Site-ul companiei Equinor, fotograf Arne Reidar Mortensen

Zăcământul este exploatat de compania Equinor. 

Compania norvegiană Equinor a oprit producția la zăcământul său de petrol Johan Sverdrup, cel mai mare din Europa de Vest, din cauza unei pene de curent produsă pe uscat, a anunțat luni compania.

Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, lucrările de remediere a situației au fost demarate în regim de urgență, dar cu toate acestea este greu de estimat când vor fi reluată lucrările de producție, având în vedere manevrele care trebuie efectuate conform normelor procedurale. 

Întreruperea a fost cauzată de fumul degajat la o stație de conversie a energiei electrice de pe uscat și care alimentează faza 1 a zăcământului Johan Sverdrup, a adăugat purtătorul de cuvânt.

A fost afectată producția totală 

Deși local, incidentul a determinat oprirea temporară a producției la întregul câmp Johan Sverdrup.

Alimentarea cu energie a altor câmpuri din zona Utsira High din Marea Nordului nu a fost afectată, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Equinor a spus recent că zăcământul Sverdrup a produs aproximativ 755.000 de barili echivalent petrol pe zi (boed).

Equinor este operator și deține 42,63% din licența Sverdrup, în timp ce Aker BP deține 31,57%, compania petrolieră de stat norvegiană Petoro 17,36% și TotalEnergies restul de 8,44%.

Citește și Giganții europeni ai petrolului se îndepărtează de energiile regenerabile

Citește și Trump a ales la Energie un patron din industria petrolului

Citește și Norvegia: Investiții record în petrol și gaze naturale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 398308.22RON
1 ETH = 9973.89RON
1 LTC = 489.02RON
1 XRP = 11.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17440.13-0.21%
BET-BK3272.10-0.34%
BET-EF948.41-0.23%
BET-FI62132.640.01%
BET-NG1265.99-0.08%
BET-TR38458.39-0.21%
BET-TRN37381.44-0.21%
BET-XT1495.71-0.16%
BET-XT-TR3242.32-0.16%
BET-XT-TRN3158.26-0.16%
BETAeRO865.62-0.76%
BETPlus2571.94-0.21%
RTL38869.65-0.06%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel