Norocul și fericirea vor însoți aceste zodii până la sfârșitul anului

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Așa susțin astrologii
Așa susțin astrologii

Chiar dacă este abia mijlocul lunii octombrie și suntem în plină pandemie, frigul de afară, ninsorile din zonele de deal și de munte ne anunță că anul se apropie de sfârșit, perioadă în care tragem linie și facem bilanțul celor 12 luni pe care le lăsăm în urmă și încercăm să sperăm că 2022 va fi mai bun din toate punctele de vedere.

Până atunci însă mai sunt de parcurs un pic peste două luni, cu bune și cu rele. Astrologii afirmă că trei zodii vor fi privilegiate în răstimpul rămas până la trecerea în Noul an. 

Berbec

Până la sfârșitul anului 2021, norocul îi va însoți pe nativii din Berbec în aproape toate domeniile de activitate. Reprezentanții semnului de foc trebuie să se aștepte la oferte și contracte promițătoare. Multe se pot întâmpla: ba o primă de sfârșit de an, ba un alt loc de muncă apărut când nimic nu mai părea posibil. 

De asemenea, unii vor avea noroc la jocurile de noroc, deși recomandarea astrologilor este să nu se abuzeze de acest mijloc instabil de a face bani. 

Taur

Cei născuți sub semnul Taurului vor avea, cu siguranță, noroc la bani. De fapt, norocul le va surâde tuturor celor a căror activitate are legătură cu domeniul finanțelor. Dar va fi și o creștere a veniturilor. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să aruncați cu banii în dreapta și în stânga, deși apropierea Sărbătorilor de iarnă vă tentează să cumpărați cadouri peste cadouri. Prin urmare, sfatul specialiștilor este să nu vă întindeți prea mult. Fiți la fel de chibzuit ca și până acum. Nu se știe ce vă rezervă viitorul. 

Citește și Zodiile care în octombrie nu vor avea probleme cu banii

Săgetător

Săgetătorul va avea prilejul să se convingă, odată în plus, că sunt niște răsfățați ai sorții. Spre sfârșitul anului ar putea intra în situații conflictuale, dar nu intrați în panică, totul se va rezolva cu o simplă discuție sinceră și deschis. Esențial este să spuneți lucrurilor pe nume. 

Proiectele la care lucrați vă vor aduce respect și șansa de a primi recompense bănești. Cei care nu și-au găsit încă jumătatea, ar trebui să se înțeleagă că timpul nu stă pe loc și că este un moment bun pentru a începe o nouă relație.

Acest weekend aduce surprize mari pentru unii nativi din zodiac. Mulți se vor întâlni cu situații care îi vor pune în dificultate și pe care vor fi nevoiți să le trateze cu maximă responsabilitate. 

Gemenii (21 mai - 20 iunie) ar trebui să evite discuțiile despre locul de muncă.

Dacă ești Rac (21 iunie - 22 iulie), poți apela la ajutorul unui specialist sau te poți ghida după informațiile pe care le cunoști deja, orice lucru mărunt va face diferența.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5556
Diferența 0.0125
Zi precendentă 4.5431
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5556 RON
GBP flag1 GBP = 5.8053 RON
CHF flag1 CHF = 5.3084 RON
AUD flag1 AUD = 2.7506 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.2089 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4168 RON
SEK flag1 SEK = 0.4545 RON
XAU flag1 XAU = 440.1817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 352150.80RON
1 ETH = 6754.31RON
1 LTC = 316.89RON
1 XRP = 8.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel