"În marile magazine de tip mall se instituie obligativitatea de a respecta o cotă de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Se face precizarea că pentru vaccinare se pot depăşi orele prevăzute pentru deplasarea în afara locuinţei. (...) Magazinele respectă programul stabilit, până la 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, măsura urmând să fie aplicată de mâine, urmând să respecte şi încărcarea de o persoană pe 7 metri pătraţi. În pieţe regula este să folosească la jumătate capacitatea de persoane care le pot deservi. (...) Şi terasele se vor închide (n.r. la ora 18,00). De asemenea, se păstrează măsurile care erau deja în vigoare prin ultima hotărâre 15/CMBSU, ele au fost reluate şi în această hotărâre pentru a fi măsurile unitar într-un singur document şi să fie mai uşor de urmărit", a afirmat Alina Stoica sâmbătă, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
Citește și Coronavirus: Franţa impune restricţii de circulaţie și pe timpul zilei
El a arătat că dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la 1.000 de locuitori se vor aplica pentru restul zilelor orele valabile pentru sfârşitul săptămânii. Astfel, ar urma să se interzică circulaţia în intervalul orar 20,00 - 5,00 şi să se reducă programul operatorilor economici până la ora 18,00 pe toată săptămâna.
"Vom face din nou o hotărâre CMBSU pentru a pune în aplicare", a mai spus prefectul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.