Publicitate
Șeful STB a menționat că ele 100 de tramvaie vor veni, conform graficului de livrare, începând cu luna august 2022, iar ulterior vor sosi regulat câte 4 tramvaie pe lună.
"Ne dorim mai repede, pentru că vechimea tramvaiului din Bucureşti nu e una care să ne avantajeze. Ne provoacă costuri foarte mari de exploatare", a susţinut Adrian Criţ.
Legat de propunerea de modificare a planului tarifar, pe care a anunţat-o în data de 14 mai într-o conferinţă de presă, Adrian Criţ a menţionat că aceasta a fost transmisă atât Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti-Ilfov, cât şi CGMB şi primarului general, dar încă nu a intrat în dezbatere publică.
Citește și: China. Ciobanul erou, care a salvat șase alergători de la îngheț. FOTO
În acea conferinţă, şeful STB a anunţat că va propune un tarif de 3 lei pe oră pe mijloacele de transport în comun şi abonamente anuale de 500 de lei. Astfel, propunerea STB privind tarifele va intra în dezbatere şi se referă la eliminarea tarifului actual de 1,3 lei pe semi-cursă şi introducerea tarifelor orare şi a abonamentelor, aşa cum există şi în alte capitale europene.
Practic, prețul biletului se va scumpi substanțial, întrucât majoritatea călătorilor ocazionali folosesc în prezent doar un bilet de 1,3 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.