Deși liderii europeni știu de mult că regiunea trăiește peste posibilitățile sale, întrebarea este acum dacă schimbările aduse de noua președinție a lui Donald Trump îi vor determina să acționeze pentru a rezolva problema. La mai puțin de o lună de la învestire, noul președinte al Statelor Unite, odinioară un aliat de încredere al Bătrânului continent, a transmis clar că americanii nu vor mai scoate bani din buzunar pentru a garanta securitatea Europei.

„Donald Trump nu va permite nimănui să transforme Unchiul Sam în 'Unchiul Pigeon'”, a rezumat Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Dar dacă Europa trebuie acum să-și asume costul propriei securități, când Rusia este în război cu Ucraina, bugetele statelor membre riscă să derapeze și mai mult, în condițiile în care se confruntă deja cu mari dificultăți.

„Dacă vrem cu adevărat să ne asigurăm securitatea, va trebui să facem alegeri dificile, să luăm decizii complicate, poate chiar să facem sacrificii la care nu ne-am așteptat până acum”, declara zilele trecute ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, la Conferința de securitate de la München.

Ceea ce ar putea însemna inclusiv reducerea cheltuielilor sociale. „Am asista atunci la o divizare a societății noastre, iar singurii care ar profita de pe urma ar fi partidele de extremă dreapta”, a atras atenția Boris Pistorius, ministrul german al Apărării.

Europa ar putea spera că plecarea lui Donald Trump peste patru ani va restabili legătura transatlantică. Dar atmosfera de la München a sugerat mai degrabă că liderii continentului încep, în sfârșit, să accepte faptul că „orientarea” Statelor Unite către alte regiuni, anunțată de Barack Obama acum mai bine de un deceniu, înseamnă că trebuie să treacă la acțiune.

„Două procente sunt depare de a fi suficiente”

„Ca lideri politici, misiunea noastră cea mai importantă este protejarea cetățenilor”, a amintit, la rândul ei, Mette Frederiksen. „Două procente sunt departe de a fi suficiente”, a adăugat ea, referindu-se la contribuția pentru fiecare membru NATO.

Doar 23 dintre cei 32 de membri ai NATO au atins acest obiectiv anul trecut. Ca atare, rămâne de văzut de unde ar putea Europa să găsească banii necesari.

Contractul social stabilit după Al Doilea Război Mondial s-a bazat pe ideea că europenii vor plăti taxe ridicate pentru a beneficia, în schimb, de sisteme solide de securitate socială și pensii. De asemenea, acordurile sociale au dus la săptămâni de lucru mai scurte și la concedii mai lungi.

Totuși, mulți alegători consideră că liderii politici au trădat aceste acorduri și renunță la partidele tradiționale în favoarea celor extremiste, care profită de nemulțumirea maselor. Provocarea adusă de Donald Trump ridică însă miza politică și economică la un nivel cu totul nou.

Este dificil de estimat costul păcii și al reconstrucției Ucrainei, deoarece modul în care se va încheia conflictul rămâne incert, mai ales că Donald Trump își dorește un acord cu președintele rus Vladimir Putin.

Cu toate acestea, este mai ușor de măsurat impactul asupra bugetelor naționale dacă țările UE ar trebui să-și dubleze sau chiar tripleze cheltuielile de apărare pentru a atinge nivelurile din timpul Războiului Rece.

Potrivit agenției de rating S&P Global, cheltuieli pentru apărare de 5% din PIB ar costa statele UE un total de 875 de miliarde de dolari (835 de miliarde de euro) pe an, o sumă „cu mult peste ceea ce statele individuale pot finanța fără a compensa aceste cheltuieli prin alte reduceri bugetare sau fără a risca să-și afecteze solvabilitatea”.

Problema este voința politică

Alții susțin însă că Europa, care a completat bugetele existente cu noi fonduri pentru a implementa un plan de redresare de 2.000 de miliarde de euro după pandemia de COVID-19, poate găsi banii necesari dacă își dorește cu adevărat.

În timp ce datoria națională a Statelor Unite reprezintă aproximativ 120% din PIB-ul lor, iar deficitul anual este de aproximativ 6%, datoria medie a UE se ridică la 81,5% din PIB, iar deficitul la 2,9%, potrivit datelor Uniunii Europene.

Într-un comentariu publicat săptămâna trecută în Financial Times, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a remarcat că, din 2009, Statele Unite și-au folosit deficitele pentru a injecta de cinci ori mai mulți bani în economia lor decât țările din zona euro – 14.000 de miliarde de euro față de 2.500 de miliarde.

Moritz Kraemer, economist-șef al băncii LBBW și fost responsabil al agenției de rating S&P Global, subliniază că euro nu are statutul de monedă de rezervă globală al dolarului și, „prin urmare, nivelul sustenabil al îndatorării este mai scăzut”.

Totuși, alții se îndoiesc că piețele ar intra în panică dacă o țară cu finanțe solide, precum Germania sau Țările de Jos, ar încerca să împrumute mai mult pentru a răspunde unei nevoi existențiale de securitate. „Multe țări din UE și-ar putea permite o datorie publică mai mare”, consideră Zsolt Darvas, analist la Bruegel. „Problema este voința politică.” Această voință politică este pe punctul de a fi pusă la încercare.

„Semnal de alarmă”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la conferința de la München că ar susține introducerea unor „clauze de salvgardare” pentru a exclude cheltuielile naționale de apărare din regulile UE privind plafonarea deficitului. Pentru implementarea acestui plan, ea are nevoie de sprijinul guvernelor naționale.

Întrucât UE nu are dreptul de a-și folosi propriul buget de 1.200 de miliarde de euro pentru achiziția de armament, unii sugerează că statele membre și aliații NATO din afara UE, precum Marea Britanie și Norvegia, ar putea forma o „bancă de reînarmare” finanțată prin contribuții ale țărilor din bloc și prin capitaluri atrase de pe piețele financiare.

Alegerile din Germania

Fostul premier finlandez, Sanna Marin, a declarat că pentru a pune în aplicare astfel de măsuri trebuie ca opinia publică să fie convinsă că o apărare sporită constituie o urgență, mai ales în țările situate mai departe de amenințarea rusă decât Finlanda sau statele din estul UE.

Indiferent de cerințele în materie de apărare, Europa trebuie să-și stimuleze economiile stagnante pentru a putea face față cerințelor tot mai mari privind protecția socială a populațiilor îmbătrânite și pentru a finanța investițiile necesare unor obiective precum tranziția ecologică.

Semne de schimbare ar putea apărea după alegerile de duminică din Germania, unde viitorul guvern va trebui să decidă dacă reformează „frâna îndatorării” – o regulă autoimpusă care limitează strict toate cheltuielile publice ale țării.

Liderul conservatorilor, Friedrich Merz, considerat un posibil viitor cancelar, nu a oferit niciun indiciu politic clar la München, dar a recunoscut gravitatea situației: „Dacă nu auzim semnalul de alarmă acum, ar putea fi prea târziu pentru întreaga Uniune Europeană.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.