Noi reglementări privind răspunderea materială a militarilor, publicate în Monitorul Oficial. Cui se aplică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Au fost publicate în Monitorul Oficial instrucţiuni pentru aplicarea în Ministerul Afacerilor Interne a Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

"Prezentele instrucțiuni reglementează modalitatea de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I., a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, republicată, denumită în continuare ordonanța Guvernului.

Prevederile prezentelor instrucțiuni se aplică:

a) cadrelor militare în activitate;

b) soldaților și gradaților profesioniști;

c) elevilor și studenților din cadrul instituțiilor de învățământ din subordinea M.A.I.;

d) demnitarilor;

e) funcționarilor publici;

f) personalului contractual", se arată în document.

 

Potrivit documentului, răspunderea materială a personalului se poate stabili numai dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții:

a) există o pagubă;

b) există o faptă cu caracter ilicit săvârșită de personalul M.A.I. cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ori prin neexecutarea obligațiilor de serviciu care îi revin din statute, regulamente sau, după caz, fișa postului;

c) încălcarea dispozițiilor legale ori neexecutarea obligațiilor de serviciu s-a produs cu vinovăție;

d) între fapta cu caracter ilicit și paguba materială produsă există un raport de cauzalitate, adică paguba s-a produs nemijlocit direct ca urmare a faptei ilicite a personalului M.A.I.;

e) persoana responsabilă s-a aflat, la momentul producerii pagubei, în raporturi de muncă sau de serviciu cu M.A.I. ori cu structurile din cadrul/subordinea acestuia sau, după caz, era concentrată ori mobilizată, a deținut calitatea de elev sau student în cadrul instituțiilor de învățământ din subordinea M.A.I. ori exercita o funcție de demnitate publică.

 

Paguba este:

a) materială — are un conținut economic, adică poate fi exprimată și reparată în bani sau în natură, după caz;

b) efectivă — nu cuprinde și foloasele nerealizate;

c) directă — a fost cauzată unității nemijlocit de personalul care a produs-o sau indirect — în cazurile în care răspunderea materială se stabilește în subsidiar;

d) reală — la calcularea ei se are în vedere gradul real de uzură a bunului;

e) certă — are o întindere precisă determinată în expresie valorică;

f) actuală — existența sa este constatată neîndoielnic și nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru recuperarea
sa.

(4) Fapta cu caracter ilicit săvârșită de personalul M.A.I. poate consta într-o:

a) acțiune — faptă comisivă — atunci când personalul săvârșește acte pe care, potrivit legii sau obligațiilor de serviciu, nu avea dreptul să le efectueze; sau b) inacțiune — faptă omisivă — atunci când personalul nu săvârșește acele acte pe care era obligat să le efectueze.

(5) Forma de vinovăție prin care s-a produs fapta cauzatoare de pagube poate fi:

a) intenția — atunci când personalul a urmărit ori a acceptat producerea faptei ilicite care a determinat paguba; sau b) culpa — atunci când fapta s-a săvârșit prin imprudență sau din neglijență.

 

Competența de constatare a pagubei

 

Art. 44. — Sunt competenți să constate existența pagubelor:

a) ministrul afacerilor interne sau persoana delegată de acesta, pentru orice pagubă adusă patrimoniului M.A.I.;

b) secretarii de stat și secretarul general, după caz, în funcție de competențele de coordonare a structurilor aparatului central al M.A.I., pentru pagubele produse în cadrul structurilor respective;

c) comandanții/șefii unităților care au calitatea de ordonator secundar de credite, pentru orice pagubă adusă patrimoniului propriu sau patrimoniului ordonatorilor terțiari de credite din subordinea acestora;

d) comandanții/șefii unităților care au calitatea de ordonator terțiar de credite, pentru pagubele produse în unitățile pe care le comandă sau pe care le asigură din punct de vedere logistic și/sau financiar;

e) șefii direcțiilor generale/direcțiilor din aparatul central al M.A.I. și șefii structurilor de audit public intern, pentru pagubele pe care le constată pe timpul executării misiunilor specifice în unitățile controlate/auditate.

Art. 45. — Persoanele competente prevăzute la art. 44 lit. a)—d) pot constata existența pagubei nemijlocit sau pot fi sesizate despre existența acesteia și au obligația ca, la data constatării sau luării la cunoștință despre producerea unei pagube, să dispună, de îndată, efectuarea cercetării administrative.

Art. 46. — (1) Personalul M.A.I. care are cunoștință de faptul că s-a produs o pagubă în patrimoniul instituției are obligația de a sesiza de îndată, în scris, pe cale ierarhică, persoana competentă să o constate și să înainteze actele întocmite.

 

Documentul complet poate fi studiat dând click aici (paginile 2–20).

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9769
USD
Azi 4.7308
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.7307
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7308 RON
GBP flag1 GBP = 5.9957 RON
CHF flag1 CHF = 5.3444 RON
AUD flag1 AUD = 3.0709 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3718 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0315 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 402.2774 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449365.35RON
1 ETH = 16769.55RON
1 LTC = 602.61RON
1 XRP = 11.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16060.28-2.35%
BET-BK2957.08-2.80%
BET-EF874.69-1.90%
BET-FI58033.56-3.07%
BET-NG1159.51-1.95%
BET-TR35415.72-2.36%
BET-TRN34424.04-2.36%
BET-XT1382.99-2.41%
BET-XT-TR2997.99-2.42%
BET-XT-TRN2920.23-2.41%
BETAeRO838.77-3.06%
BETPlus2378.96-2.40%
RTL35766.76-2.12%

Opinii

Multe semne de întrebare

A fost o aroganță! Profesorul Coșea, despre ceea ce se întâmplă în România

Profesorul Mircea Coșea a vorbit, la un post...

Adrian Negrescu

De ce crește ROBOR? Adrian Negrescu: ”Ne dăm singuri foc la casă!”

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Oameni pe stradă / Foto: Arhiva DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel