Noi reglementări privind portarea numerelor de telefon. Situaţiile în care poţi cere despăgubiri

DCBusiness Team |
Data publicării:
Portare numar telefon. Foto: Pexels.com
Portare numar telefon. Foto: Pexels.com

ANCOM a adoptat o nouă serie de reglementări în domeniul comunicaţiilor electronice.

ANCOM a organizat două reuniuni ale Consiliului Consultativ în datele de 8 şi 9 februarie 2023 pentru a discuta o serie de proiecte de decizii care actualizează legislaţia secundară din domeniul comunicaţiilor electronice. Revizuirea acestor reglementări secundare este necesară pentru punerea în acord cu prevederile actuale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aşa cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.

Resursele de numerotaţie şi portabilitatea numerelor

În ceea ce priveşte proiectul deciziei ANCOM pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor de numerotaţie, principalele modificări adoptate se referă la punerea la dispoziţie, în Planul naţional de numerotaţie, a unei serii de numere nongeografice care pot fi utilizate pentru furnizarea de servicii care se realizează prin transferul automat al datelor între echipamente şi sau aplicaţii (machine-to-machine), pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Totodată, ca urmare a experienţei dobândite în timp de către Autoritate în ceea ce priveşte administrarea şi gestionarea resurselor de numerotaţie, au fost luate o serie măsuri de simplificare de ordin administrativ/procedural.

În domeniul portabilităţii numerelor au fost adoptate măsuri care vizează acordarea de despăgubiri în cazul nerespectării de către furnizori a unor obligaţii pe care le au în cadrul procesului de portare, extinderea perioadei în care abonatul beneficiază de dreptul de portare, eliminarea posibilităţii de a percepe tarife de portare de către furnizorii acceptori, modalitatea de depunere a cererii de portare prin mijloace de comunicare la distanţă, asignarea numerelor temporare şi modalitatea de realizare a informării utilizatorilor finali.

Obligaţiile de informare a utilizatorilor finali şi alte măsuri pentru protecţia acestora

Proiectul de decizie adoptat stabileşte obligaţii în sarcina furnizorilor cu privire la informaţiile care trebuie puse la dispoziţia utilizatorilor finali pentru ca aceştia să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză, informaţiile minime care trebuie incluse în facturile detaliate emise utilizatorilor, formatul şi modalităţile de transmitere a notificării privind intenţia furnizorilor de a modifica unilateral contractul. De asemenea, decizia stabileşte regulile de acordare a unor despăgubiri abonaţilor afectaţi de nerespectarea obligaţiilor legale privitoare la transferul de la un furnizor de servicii de acces la internet la punct fix la altul şi al nerespectării programărilor stabilite în vederea instalării, respectiv remedierii şi restabilirii serviciului de acces la internet la punct fix în cadrul procesului de transfer.

Reglementările dedicate persoanelor cu dizabilităţi

Cu privire la accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de comunicaţii electronice, decizia cuprinde o serie de măsuri pentru creşterea gradului de informare a acestora, prin intermediul unor modalităţi specifice nevoilor lor. Totodată, ţinând cont de necesitatea adaptării pachetelor tarifare existente pe piaţă la specificul de consum al persoanelor cu dizabilităţi vizuale, respectiv auditive şi/sau de vorbire, ANCOM a adoptat două configuraţii de pachete de servicii ce conţin un nivel minim de unităţi de consum, la tarife maxime recomandate a fi percepute de către furnizori.

Regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice

Notificarea intenţiei de furnizare de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului este limitată la o notificare cu titlu declarativ, iar procedura de autorizare generală a fost simplificată ţinând seama de abordările europene în materie, simplificarea condiţiilor la nivelul administraţiei publice centrale, procesul de digitalizare a societăţii şi, nu în ultimul rând, de experienţa acumulată de Autoritate ca urmare a aplicării actualelor norme legale.

Astfel, având în vedere modelul unic european de notificare a intenţiei de a furniza reţele publice de comunicaţii electronice ori servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, a fost adoptat un nou formular-tip de notificare. Acesta conţine informaţiile necesare în vederea identificării solicitantului şi asigurării unei comunicări facile între acesta şi Autoritate, dar şi noua clasificare a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, împreună cu setul de informaţii necesare realizării unei descrieri succinte a reţelei sau serviciului pentru care se solicită autorizarea.

De asemenea, au fost adoptate modificări de structură precum şi de conţinut la Autorizaţia generală pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, ca urmare a stabilirii, în acord cu legislaţia primară, a unor condiţii exhaustive care vizează furnizarea de reţele şi/sau de servicii de comunicaţii electronice, cu excepţia serviciilor de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere.

Adoptarea noului formular de notificare determină actualizarea informaţiilor referitoare la reţele şi servicii de către toţi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Totuşi, pentru a veni în întâmpinarea furnizorilor, dar şi pentru a asigura o interpretare riguroasă şi unitară în ceea ce priveşte încadrarea tipurilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei, ANCOM va trimite fiecărui furnizor, prin mijloace electronice, încadrarea, potrivit noului formular-tip al notificării, a tuturor tipurilor de reţele şi de servicii notificate ANCOM de respectivul furnizor anterior intrării în vigoare a prezentei decizii. În măsura în care sunt necesare modificări cu privire la încadrarea astfel realizată de Autoritate, fiecare furnizor are obligaţia de a completa în mod corespunzător şi de a transmite formularul-tip al notificării către ANCOM, până la data de 31 mai 2023, în caz contrar încadrarea astfel comunicată de ANCOM furnizorului în cauză urmând a fi validată ca atare.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultrarapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de internet, accesati www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu servicii de voce mobilă a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470301.57RON
1 ETH = 15909.78RON
1 LTC = 491.12RON
1 XRP = 7.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel