Publicitate
Eforturile Guvernului Ciolacu de a susține stabilitatea economică a României au rezultate evidente, prin creșterea nivelului de trai și creșterea încrederii managerilor companiilor. Deși economistul-șef al ING arată cu degetul deficitul comercial, acesta este punctul nevralgic Guvernul Ciolacu îl combate prin investiții de miliarde de euro pentru reindustrializarea României și firmele producătoare românești.
PSD s-a concentrat, încă de la intrarea la guvernare, pe stabilitatea economică și protejarea românilor, implementând politici menite să reducă inflația și să sprijine mediul de afaceri. Strategiile de investiții majore, derulate de Guvernul Ciolacu în sectoare-cheie, sunt menite să stimuleze creșterea economică și să contrabalanseze efectele factorilor externi, păstrând economia României pe o traiectorie pozitivă.
Stabilizarea inflației, un semn al politicilor guvernamentale eficiente
Unul dintre obiectivele declarate ale Guvernului Ciolacu a fost reducerea inflației, iar datele oficiale arată că măsurile implementate dau roade. Cu o inflație ajunsă la 4,6% și cu perspective de scădere până la 3,5% în prima parte a anului viitor, românii beneficiază deja de o scădere a presiunii asupra bugetelor personale.
Economistul Valentin Tătaru, de la ING, spune că datele economice recente oferă Băncii Naționale a României (BNR) posibilitatea de a reduce din nou dobânzile de referință, în 2025. Aceste ajustări vor stimula consumul și investițiile, facilitând accesul românilor la credite mai ieftine.
„Inflaţia pare că se stabilizează, ceea ce lasă loc BNR-ului să mai taie din dobânzi. Inflaţia ar ajunge la 4% spre finalul anului, iar dobanda reală (DAE) 5,5%, ar mai fi loc de 1 punct procentual de tăiat dobânzile, pe tot anul viitor. Cursul a ajutat foarte mult în contextul inflaţionist”, a explicat Valentin Tătaru, citat de Ziarul Financiar.
Sprijin pentru afaceri și investiții în viitor
Guvernul Ciolacu investește în susținerea mediului de afaceri, oferind oportunități concrete pentru dezvoltarea firmelor românești. Reducerea dobânzilor în perioada următoare ar putea sprijini creșterea economică prin facilitarea accesului la credite pentru afaceri. În plus, prin stimularea investițiilor în sectoare-cheie precum infrastructura și agricultura, guvernul creează un fundament solid pentru dezvoltarea pe termen lung. Aceste investiții majore sunt gândite să impulsioneze nu doar creșterea economică, ci și crearea de locuri de muncă și dezvoltarea comunităților.
Pentru a proteja economia de influențele negative ale importurilor, guvernul a lansat măsuri care să stimuleze producția internă, astfel încât creșterea economică să fie susținută de resurse locale. Aceasta înseamnă mai multe oportunități pentru afacerile românești și mai puțină dependență de importuri. Tătaru a mai subliniat că „investițiile merg bine”, iar acest fapt oferă un optimism justificat pentru viitor.
Trei proiecte de 1,75 mld. euro în reindustrializare, cu scopul reducerii importurilor
Guvernul Ciolacu a prezentat Programul Național pentru Sprijinul Marii Industrii (PNSMI), un proiect de 1 miliard de euro dedicat reindustrializării și tranziției către tehnologii verzi și digitalizare.
Se dorește ca PNSMI să înceapă în 2025 și să dureze până în 2030 și are drept scop creșterea competitivității industriei românești în UE și alinierea la standardele moderne prin tehnologizare și automatizare industrială.
Este doar primul dintre cele trei programe de reindustrializare, însumând 1,75 mld. euro, prin care social-democrații vor să stimuleze investițiile și să reducă importurile. Fondurile vor sprijini decarbonizarea marilor industrii, investițiile strategice în industria prelucrătoare și producția de materii prime, vizând crearea de locuri de muncă și creșterea competitivității interne.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.