Noi norme europene pentru combaterea fraudei în domeniul plăţilor transfrontaliere

DCBusiness Team |
Data publicării:
Plăți transfrontaliere
Plăți transfrontaliere

Începând cu 1 ianuarie 2024 au intrat în vigoare noi norme privind transparenţa, care vor ajuta statele membre ale UE să combată frauda în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, noile norme vor oferi administraţiilor fiscale ale statelor membre UE informaţii referitoare la plăţi care le vor permite să detecteze mai uşor fraudele în domeniul TVA, cu un accent deosebit pe comerţul electronic, un sector foarte predispus la neconformităţi şi fraude de acest gen. Acest lucru creează, la rândul său, lacune în veniturile fiscale din care se plătesc servicii publice vitale. De exemplu, unii vânzători online care nu sunt prezenţi fizic într-un stat membru al UE vând bunuri şi servicii consumatorilor din UE fără să se înregistreze în scopuri de TVA niciunde în UE sau declarând o valoare mai mică decât valoarea reală a vânzărilor lor online. Prin urmare, statele membre au nevoie de instrumente consolidate pentru a detecta şi a pune capăt acestui comportament ilegal.

"Aceste noi norme vor juca un rol esenţial în combaterea fraudei în domeniul TVA, care le provoacă guvernelor din UE pierderi anuale de venituri în valoare de miliarde de euro. Prin valorificarea informaţiilor colectate de prestatorii de servicii de plată, cum ar fi băncile şi societăţile de carduri de credit, specialiştii antifraudă din statele membre vor fi în măsură să identifice şi să combată mai uşor şi cu mai multă precizie comportamentul fraudulos din sectorul comerţului electronic", a declarat comisarul pentru Economie, Paolo Gentiloni.

Noul sistem consolidează rolul-cheie jucat de prestatorii de servicii de plată (PSP), cum ar fi băncile, instituţiile emitente de monedă electronică, instituţiile de plată şi serviciile de virament poştal, care facilitează împreună peste 90% din achiziţiile online în UE.

Începând cu data de 1 ianuarie, aceşti PSP vor trebui să-i monitorizeze pe beneficiarii plăţilor transfrontaliere şi, începând cu data de 1 aprilie, vor trebui să transmită administraţiilor statelor membre ale UE informaţii cu privire la cei care primesc mai mult de 25 de plăţi transfrontaliere pe trimestru. Aceste informaţii vor fi apoi centralizate într-o nouă bază de date europeană dezvoltată de Comisia Europeană, şi anume Sistemul electronic central de informaţii referitoare la plăţi (CESOP), în care informaţiile vor fi stocate, agregate şi verificate încrucişat cu alte date.

Toate informaţiile din CESOP vor fi apoi puse la dispoziţia statelor membre prin intermediul Eurofisc, reţeaua UE de specialişti în combaterea fraudei în domeniul TVA, lansată în 2010. Astfel, statelor membre le va fi mult mai uşor să analizeze datele şi să-i identifice pe vânzătorii online care nu respectă obligaţiile în materie de TVA, inclusiv întreprinderile care nu sunt situate pe teritoriul UE. Funcţionarii de legătură Eurofisc sunt, de asemenea, împuterniciţi să ia măsuri adecvate la nivel naţional, cum ar fi solicitarea de informaţii, efectuarea de audituri sau radierea numerelor de TVA. Dispoziţiile similare aflate deja în vigoare în unele state membre şi în alte ţări au avut un efect tangibil asupra combaterii fraudei din sectorul comerţului electronic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 521705.29RON
1 ETH = 16421.73RON
1 LTC = 592.40RON
1 XRP = 15.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16962.400.20%
BET-BK3184.470.23%
BET-EF920.580.19%
BET-FI62900.05-0.37%
BET-NG1227.950.08%
BET-TR37404.910.20%
BET-TRN36357.520.20%
BET-XT1464.560.11%
BET-XT-TR3174.780.11%
BET-XT-TRN3092.440.11%
BETAeRO880.040.02%
BETPlus2505.830.20%
RTL37756.440.20%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel