Publicitate
Declaraţiile făcute de Dan Cărbunaru au avut loc în condiţiile în care sindicaliştii din educaţie afirmă că nici până la această oră nu au primit invitaţii pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanţii Executivului.
Cărbunaru a explicat că: ”Guvernul României a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didcatic auxiliar şi nedidactic. Voi prezenta ceea ce în următoarele minute iniţiatorii actului normativ Ministerul Investiţiilor şi Proiecteor Europene şi MEN vor posta în transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să fie pe masa Guvernului şi adoptat curând”.
Afirmația este una care lasă loc de interpretări însă OUG-ul care a fost deja publicat lămurește de fapt ce înseamnă astă ”majorare a veniturilor”. Este de fapt o schimbare doar de denumire.
În fapt, noul OUG reglementează acordarea voucherelor care acum nu se mai numesc vouchere ci se numesc ”prime de carieră” bani care se vor putea cheltui în mare parte pe rechizite și materiale didactice însă Cărbunaru a spus că o parte din bani se pot cheltui și pentru nevoi personale.
În noul proiect de OUG se explică: ”În acest context, acordarea primelor de carieră didactică reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional și generează performanță pe termen lung în activitatea educațională fiind un pilon important în susținerea serviciului public de educație.
Întrucât până la adoptarea noi legi a salarizării stabilite prin Planul Național de Redresare și Reziliență este nevoie de o formă de compensare salarială pentru a acoperi creșterile de prețuri generate de rata inflației dar și pentru susține personalul didactic, dicatic auxiliar dar și personalul nedidactic în activitatea educațională pe care aceștia o desfășoară”.
Proiectul de Ordonanță prevede că se vor acorda două forme de sprijin: ”Pornind de la modele europene de susținere a activității educaționale prin alte forme decât salariul acordat s-a considerat că în această perioadă tranzitorie până la aprobarea noilor grile de impuse de legea salarizării unice prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt oportune două forme de susținere a personalului didactic, didactic auxiliar care ăși desfășoară activitatea în sistemul de educație și anume
a) PRIMA DE CARIERĂ DIDACTICĂ: care are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional;
b) PRIMA DE COMPENSARE SALARIALĂ: asigurată în regim tranzitoriu, până la adoptarea noii grile de salarizare, care are drept scop acoperirea parțială a costurilor generate de rata inflației și tranziția spre noua grilă de salarizare”.
Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli și care se acordă în luna octombrie.
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi personale ale cadrelor didactice;
Ordonanța mai stabilește și acordarea unei compensații salariale în cuantum net de 1.000 lei care se acordă în luna iunie 2023, atât pentru personalul didacticși didactic auxiliar cât și pensonalului nedidactic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.