Noi fuziuni în sectorul bancar italian. Șeful Intesa Sanpaolo a EXPLICAT

Antonia Popescu |
Data publicării:
Acționarii străini au injectat peste 52 de milioane de euro în firmele de pe piața financiară
Acționarii străini au injectat peste 52 de milioane de euro în firmele de pe piața financiară

Vor exista noi fuziuni în sectorul bancar italian în următoarele luni, a declarat vineri Carlo Messina, directorul general al Intesa Sanpaolo SpA, pentru CNBC.

"Cred că anul viitor, deci în următoarele 12 luni, vor fi câteva tranzacţii pe segmentul de fuziuni şi achiziţii (A&A) în Italia. Nu ştiu ce fel de bănci pot fuziona sau încheia parteneriate, dar viitorul ţării îl reprezintă intrarea într-un alt sezon de fuziuni", a declarat şeful celui mai mare grup bancar italian.

Declaraţia sa vine după ce în martie S&P Global Market aprecia că Italia "ar putea deveni cea mai aglomerată piaţă pentru fuziune bancare din Europa, în 2021". Agenţia de evaluare financiară susţine că numărul mare de bănci italiene, cota de piaţă a marilor bănci şi necesitatea digitalizării ar sporit presiunile asupra micilor creditori pentru a se consolida sau încheia parteneriate cu alte instituţii.

"În decembrie, grupurile italiene Banco BPM şi BPER Banca anunţau că iau în considerare o fuziune, posibil în primul semestru din acest an. Presa sugera de asemenea că Banco BPM a analizat posibilităţi de fuziune cu alţi creditori, dar încă nu s-a ajuns la un acord.

În plus, Guvernul de la Roma vrea să renunţe în următoarele luni la participaţia deţinută la Monte dei Paschi di Siena, banca salvată de stat în 2017.

"Este clar că în Italia suntem şi rămânem liderul prin definiţie", a declarat Messina, referindu-se la Intesa Sanpaolo, dar a subliniat că piaţa are nevoie de mai multe bănci mari.

"Italia trebuie să aibă minim alţi doi jucători care să aibă o cotă semnificativă de piaţă, deoarece viitorul este dedicat grupurilor puternice", a explicat şeful Intesa.

Miercuri, Intesa Sanpaolo a anunţat că se aşteaptă ca profitul net din 2021 să fie "mult peste" nivelul estimat anterior, de 3,50 miliarde de euro (4,20 miliarde de dolari), după ce rezultatele din primul trimestru au depăşit aşteptările.

Deschizând sezonul raportărilor financiare pentru creditorii italieni, Intesa a anunţat că în primele trei luni din acest an profitul net s-a situat la 1,52 miliarde de euro, faţă de 1,15 miliarde de euro în primul trimestru din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 990 milioane de euro.

Rezultatul include şi închiderea în februarie a aproximativ 600 de filiale Intesa, din motive antitrust, după preluarea în 2020 a rivalei UBI, care a dus la crearea unui grup care controlează o cincime din piaţa internă.

Anterior, Intesa stabilise ca obiectiv pentru 2021 un profit net de peste 3,50 miliarde de euro.

Veniturile au urcat la 5,50 miliarde de euro în primul trimestru din 2021, în timp ce analiştii se aşteptau la 5,05 miliarde de euro. Veniturile nete din comisioane au urcat cu 9%, compensând declinul de aproape 4% al veniturilor nete din dobânzi.

Cele mai mari grupuri bancare italiene - UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA - sunt prezente şi pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 450454.85RON
1 ETH = 15656.29RON
1 LTC = 500.36RON
1 XRP = 11.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel