Noi drepturi pentru bugetari după modificarea Codului administrativ

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Unde sunt cei mai mulți
Unde sunt cei mai mulți

Codul administrativ a fost recent modificat iar președintele României a promulgat legea în noua ei formă.

Printre modificările aduse legii se numără și unele drepturi ale angajaților de la stat. Este vorba, printre altele, și de programul de lucru al bugetarilor. Aceștia vor putea lucra în regim de telemunca cel mult 5 zile pe luna iar acest lucru trebuie aprobat de către conducătorul autorității sau instituției publice, la solicitarea angajatului.

Cine beneficiază

Desfășurarea activității în regim de telemunca se poate aprobă pentru:

a) funcționarii publici care au copii cu vârstă de până la 11 ani;

b) funcționarii publici care acordă îngrijire unei rude, în accepțiunea art. 1531 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu care locuiește în aceeași gospodărie;

c) funcționarii publici care au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea la sediul autorității sau instituției publice, din cauze determinate de unele boli grave, ori în situație de graviditate, dovedite prin adeverință medicală;

d) funcționarii publici care desfășoară activități dintre cele stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice că putând fi realizate în regim de telemunca.

Obligațiile celor care lucrează în regim de telemunca

Funcționarii publici care își desfășoară activitatea în regim de telemunca au următoarele obligații:

a) să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin potrivit fișei postului;

b) să răspundă la orice solicitare referitoare la activitatea profesională primită de la superiorii ierarhici, în timpul programului de lucru, transmisă prin mijloace de comunicare la distanță;

c) să respecte normele cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare al instituției, Regulamentul intern, normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal și alte norme și proceduri specifice aplicabile, după caz.

Obligațiile autorităților cu angajați care lucrează în regim de telemunca

a) să verifice activitatea funcționarilor publici, în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor;

b) să asigure modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate în regim de telemunca de către funcționarii publici;

c) să se asigure că funcționarii publici dețîn mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și echipamentele de muncă funcționale, sigure și necesare prestării muncii sau să pună la dispoziția funcționarilor publici aceste mijloace și echipamente;

d) să se asigure că funcționarii publici primesc o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor.

Pe durata exercitării activității în regim de telemunca sau a muncii la domiciliu, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Modificările aduse Codului Administrativ intră în vigoare la 15 zile lucrătoare de la dată intrării în vigoare a Legii.

Citește și: 

Codul Muncii a fost modificat: Mai multe drepturi şi zile libere pentru salariaţi

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de modificare a Codului Muncii şi a Codului Administrativ în care sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi, printre care acela de a li se acorda un concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie.

De asemenea, s-a stabilit că şi funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă. S-au înregistrat voturi 253 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 23 de abţineri.

Propunerea legislativă modifică şi completează Legea nr. 53/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 în scopul transpunerii în legislaţia naţională a mai multor directive europene.

Conform noilor prevederi, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin şase luni la acelaşi angajator. Angajatorul are obligaţia să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Deputaţii au introdus mai multe articole noi care prevăd că angajatorul are obligaţia acordării pe o perioadă de cinci zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului, a concediului de îngrijitor în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 445856.13RON
1 ETH = 15670.00RON
1 LTC = 476.56RON
1 XRP = 10.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16872.680.86%
BET-BK3153.030.76%
BET-EF916.660.88%
BET-FI61393.15-0.02%
BET-NG1215.310.64%
BET-TR37207.100.86%
BET-TRN36165.250.86%
BET-XT1455.780.71%
BET-XT-TR3155.760.71%
BET-XT-TRN3073.900.71%
BETAeRO873.33-0.02%
BETPlus2494.250.83%
RTL37540.750.76%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel