Noi condiții de intrare în Marea Britanie, începând de azi

Antonia Popescu |
Data publicării:
Noi condiții de intrare în Marea Britanie, începând de azi
Noi condiții de intrare în Marea Britanie, începând de azi

Începând de astăzi, Marea Britanie impune noi reguli de intrare în țară. Toate persoanele, chiar și cele vaccinate, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte.

Potrivit MAE, începând de marți, toate persoanele, inclusiv persoanele vaccinate cu schemă completă, care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.

Sunt exceptați de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.

„Astfel, începând cu data de 7 decembrie 2021, ora 04:00 GMT (6:00, ora RO), intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiții:

-completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

Omicron. Doi călători s-au infectat fără să aibă NICIUN contact

-prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie;

Suplimentar:

-pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire și autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioada de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze - pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze - sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze - de exemplu Johnson/Janssen) și în cazul cărora au trecut cel puțin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (booster-ul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin. Detalii despre tipurile de vaccin și certificatele de vaccinare recunoscute în Regatul Unit sunt disponibile aici: https://www.gov.uk/guidance/countries-with-approved-covid-19-vaccination-programmes-and-proof-of-vaccination

-pentru persoanele nevaccinate: rezervarea și achitarea, anterior sosirii, a efectuării a 2 teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a 2-a ziua a 8-a de la sosire) și autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire”, a transmis MAE.

Ministerul le recomandă românilor să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și să consulte paginile de internet ale autorităților cu privire la informațiile despre regulile de sosire, scrie Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381792.98RON
1 ETH = 7167.06RON
1 LTC = 345.98RON
1 XRP = 9.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel