Nivelul taxelor şi impozitelor în Bucureşti din 2023, în dezbatere publică. Află cât ai avea de plătit

DCBusiness Team |
Data publicării:
Proiectul privind taxele şi impozitele, in dezbatere publica.
Proiectul privind taxele şi impozitele, in dezbatere publica.

Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică Proiect de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2023.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, se aduce la cunoştință publică următorul proiect de act normativ:

Proiect de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, începând cu anul 2023

Subliniem faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile locale au obligaţia legală să modifice taxele şi impozitele anual, până la 30 aprilie, în funcţie de indicele de inflaţie.

În acest sens, în acord cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor.

Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2023 care prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%.

Potrivit art. 7, alin. 2  din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, "Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice ..."

Procedură dezbatere: 30 de zile lucrătoare, cu termen: 05.04.2022

 

Proiectul prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 5,1%

 

Proiectul poate fi studiat aici. 

În conformitate cu prevederile art. 7, alin. 4 din Legea nr. 52/2003, republicată, până la data de 14.03.2022, se pot  trimite în scris, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de acte normative supuse  dezbaterii publice.

Propunerile, sugestiile, opiniile privind proiectele de acte normative, se vor transmite:

- prin site-ul www.pmb.ro;

- prin poştă pe adresa P.M.B. – B-dul Regina Elisabeta, nr. 47, sector 5 – Directia Asistenţă Tehnică şi Juridică;

- depuse la Centrul de Informare – P.M.B., B-dul Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5.

- pe e-mail la adresa: [email protected]

Materialele transmise vor purta menţiunea: „Recomandare la proiect de act normativ”, transmite Primăria Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0605
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481290.60RON
1 ETH = 17757.68RON
1 LTC = 553.97RON
1 XRP = 11.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel