Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,23%, până la 9.552,68 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în scădere cu 0,24%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în depreciere cu 0,21%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 0,14%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un declin de 0,49% iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,05%.
Citește și Tranzacții de numai 21,71 milioane de lei la Bursa de Valori
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,17 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania (4,88 milioane de lei) şi Romgaz (4,80 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Socep, care s-au apreciat cu 3,63%, Rompetrol Rafinare (+2,13%) şi Electrica (+1,13%). Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroputere (-4,17%), Mecanica Ceahlău (-3,13%) şi STK Emergent (-2,49%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.