Publicitate
"Până la sfârşitul lunii decembrie vom compensa acea datorie de 400 de milioane de lei pe care Primăria Capitalei o are către RADET şi Termoenergetica şi pe care RADET şi Termoenergetica o au către ELCEN. Compensând această datorie, ELCEN îşi plăteşte către ANAF datoria principală şi beneficiază de acea scutire de penalităţi şi iese din insolvenţă, astfel încât de la anul să poată atât Termoenergetica şi Primăria Capitalei împreună, cât şi ELCEN să acceseze fonduri europene", a spus Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Finanţelor Publice alături de ministrul Florin Cîţu.
Nicuşor Dan a afirmat că Primăria Capitalei nu şi-a achitat la timp subvenţia către operatorul ei, mai întâi RADET şi ulterior Termoenergetica. La rândul lui, acesta nu a putut plăti către ELCEN, care nu a putut achita mai departe către Romgaz şi alţi furnizori.
"Aceste două societăţi, fiind o lungă perioadă în insolvenţă, nu au fost eligibile pentru fonduri europene şi nu au avut bani să facă investiţii. Ce am reuşit să facem este să accesăm din punctul de vedere al Primăriei şi al Termoenergetica mecanismul SWAP de compensare a datoriilor pe care autorităţile locale le au către operatori care, la rândul lor, datorează bani către ANAF şi mai departe, partea ELCEN, care a accesat un al doilea mecanism în situaţia în care un organism are o datorie la stat şi şi-o plăteşte într-un termen, 15 decembrie, i se şterg penalităţile, deci ambele mecanisme sunt făcute ca să cureţe situaţia financiară atât pe partea de autorităţi locale, cât şi pe partea de operatori, astfel încât fiecare dintre ei să poată să acceseze fonduri europene", a declarat Nicuşor Dan.
Declarația care l-a făcut FERICIT pe Nicușor Dan. Este vorba de bani
Potrivit acestuia, fosta administraţie ar fi putut accesa mecanismul SWAP încă din august. "Banii europeni, cei 300 de milioane de euro pentru care am semnat contractul cu Ministerul Fondurilor Europene acum două săptămâni, erau accesibili încă din 2016 şi nu au putut fi luaţi pentru că în toamna lui 2016 Primăria a decis să introducă RADET în insolvenţă şi a urmat falimentul (...) Faptul că nu s-au luat bani europeni 4 ani e consecinţa unei decizii total defectuoase (...) Acest mecanism de compensare SWAP, pe care noi l-am accesat, a fost disponibil şi la rectificarea din august, deci ce facem noi azi putea să facă administraţia anterioară în august", a afirmat Nicuşor Dan.
În altă ordine de idei, el a informat că în a doua şedinţă de Consiliu General al Municipiului Bucureşti (CGMB) o să fie numiţi noi consilieri generali în adunările generale ale companiilor din subordinea CGMB.
"Companiile de care vorbiţi care sunt în subordinea Consiliului General, în sensul că acesta numeşte reprezentanţii în adunarea generală, care, la rândul lor, numesc consiliile de administraţie. La a doua şedinţă de Consiliu, care va fi în săptămâna 7-11, o să aveţi numiri noi de noi consilieri generali în adunarea generală, iar noua componenţă a adunării generale va desemna în aceeaşi săptămână noi consilii de administraţie la companii şi o să vedem pentru fiecare dintre ele care este situaţia (...) ele sunt nişte societăţi private care se întâmplă să aibă nişte contracte cu Municipalitatea, deci, dacă e o întrebare care se pune cu privire la salarii, trebuie pusă managementului acelor companii", a răspuns Nicuşor Dan, chestionat de jurnalişti referitor la unele companii municipale unde angajaţii nu şi-ar fi primit salariile pe ultimele două luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.