Nicu Marcu (ASF). Se observă un trend în rebranduirea SIF-urilor

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nicu Marcu, președintele ASF
Nicu Marcu, președintele ASF

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a participat la deschiderea oficială dedicată primei zile de tranzacționare a Transilvania Investments.

Cu această ocazie, Nicu Marcu, a precizat că se observă un trend în rebranduirea SIF-urilor. "În momentul când mă îndreptam către eveniment mă tot gândeam că în acelaşi timp sunteţi în trend şi cu ce se întâmplă în realitate acum, că toată lumea este să-şi facă paşapoarte, dumneavoastră vă faceţi un buletin nou. Deci sunteţi pe drumul ce bun. În acelaşi timp vreau să vă spun că apreciez munca pe care o faceţi dumneavoastră, apreciez faptul că finanţaţi economia României şi nu în ultimul rând vreau să vă spun că aţi fost de 2-3 ani de zile, probabil şi următoarea perioadă o să mai dureze, să vă aflaţi în faţa unor provocări foarte mari”, a spus Nicu Marcu. 

”Aţi fost în faţa pandemiei care v-a determinat să faceţi faţă cu succes să rămâneţi performanţi, sunteţi în faţa unei provocări mult mai mari, a unui război care e la graniţele noastre şi care vă determină să vă luaţi toate măsurile de siguranţă astfel încât să nu pierdeţi în investiţiile pe care le faceţi. Şi, de asemenea, ca un mesaj pe care trebuie să vi-l dau şi îl ştiţi foarte bine, că mulţi dintre dumneavoastră încercaţi să vă pregătiţi în acest sens, este faptul că trebuie să vă pregătiţi pentru perioada următoare în ce priveşte finanţările verzi. În acest sens, ştiţi foarte bine că trebuie să vă schimbaţi modelul de business, guvernanţa şi managementul riscului al companiei pe care o gestionaţi, în acelaşi timp cu politicile pe care le doriţi la nivelul companiei în viitorul apropiat şi nu numai apropiat, pentru că directivele europene şi Pactul european pentru un mediu curat durează până în 2050. Deci, ca atare, politicile dumneavoastră trebuie să fie atât pe termen scurt cât şi pe termen lung", a adăugat Nicu Marcu. 

Citește și Ce se întâmplă cu pensiile private obligatorii. Anunţul ASF

La rândul său, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, a declarat că actualul context este complicat şi, văzând un conflict, învăţăm că depindem tot mai mult de lucrurile din jurul nostru, de companiile care se dezvoltă în jurul nostru şi este datoria noastră să le susţinem. 

"Suntem într-un context complicat, îl ştim cu toţii. Ne uităm la ce se întâmplă în jurul nostru. Trecem peste situaţia complicată pe care o vedem la graniţă şi ne uităm la ceea ce avem noi de făcut aici la noi în curte. Principala concluzie pentru noi este că învăţăm încet încet, am început probabil să învăţăm în 2007 - 2008, odată cu criza financiară, am învăţat-o şi mai bine începând cu criza medicală de acum doi ani şi jumătate, acum văzând un conflict învăţăm că depindem tot mai mult de lucrurile din jurul nostru. Învăţăm că depindem noi de noi ca şi comunitate. Învăţăm că depindem de companiile româneşti, de companiile care se dezvoltă în jurul nostru şi este datoria noastră să le susţinem. Vorbind despre Bursa de Valori Bucureşti acesta este misiunea noastră principală până la urmă, aceea de a face legătura între companiile locale care au nevoie de capital, care au nevoie de vizibilitate şi capitalul care este disponibil pe piaţa românească, fie în zona investitorilor de retail, fie în zona investitorilor instituţionali", a spus Radu Hanga.

Cu privire la Transilvania Investments, el a menţionat că rebranding a făcut şi Bursa de Valori Bucureşti anul trecut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461758.88RON
1 ETH = 16312.96RON
1 LTC = 499.08RON
1 XRP = 10.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16948.810.54%
BET-BK3169.380.54%
BET-EF919.450.37%
BET-FI61348.990.06%
BET-NG1216.760.24%
BET-TR37374.970.54%
BET-TRN36328.420.54%
BET-XT1461.360.45%
BET-XT-TR3167.860.45%
BET-XT-TRN3085.680.45%
BETAeRO869.05-0.33%
BETPlus2505.450.54%
RTL37736.510.62%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel