"Titlul conferinței este pe atât de provocator pe cât de mult este necesar a fi transformat dintr-o adresare interogativă într-o afirmație plină de conținut, iar esența discuțiilor pe această temă să prindă viață în parcursul economic de zi cu zi. Cu adevărat, piața de capital trebuie să devină un factor de redresare și dezvoltare economică și un motor al economiei naționale!
O simplă privire aruncată asupra modelului de dezvoltare a economiei și a pieței de capital din România scoate în evidență subfinanțarea firmelor, un deficit de finanțare prin piața de capital și faptul că sectorul corporativ din România se bazează într-o mare proporție pe finanțarea bancară, iar cele mai multe firme au acces limitat la credite.
După cum bine știți, criza indusă de pandemie este accentuată acum de perturbările majore provocate de războiul din Ucraina asupra pieței energiei, a pieței produselor alimentare dar și asupra altor sectoare economice. Inflația accelerată a devenit o amenințare majoră asupra resurselor financiare ale populației și ale firmelor. Criza pe care o traversăm acum provoacă dificultăți financiare pentru multe companii din cauza scăderii drastice a veniturilor și a puterii lor de cumpărare.
Deficitul de finanțare poate fi acoperit cu ajutorul pieței de capital. Finanțarea din piață contribuie la 'filtrarea' firmelor viabile, la selectarea acelor companii care se dovedesc performante și profitabile; totodată, finanțarea din piață crește reziliența financiară și accelerează redresarea economică. Redresarea economiei poate fi accelerată prin alocarea eficientă a capitalului în economie; toate sectoarele economice - industria, agricultura, serviciile - pot avea beneficii reale dacă piața de capital va reuși să distribuie finanțări pentru utilizări productive profitabile. Dezvoltată cu eficiență, piața de capital poate oferi firmelor finanțarea de care au nevoie pentru a investi și a se dezvolta și poate consolida rezistența sectorului corporativ la șocurile economice viitoare.
Totodată, o piață bursieră dezvoltată devine atrăgătoare și pentru populație, căreia îi oferă o alternativă pentru direcționarea economiilor și pentru participarea la crearea avuției corporative.
Iar perioada următoare poate fi determinantă pentru modul în care va reuși economia românească să se recupereze din criză și să se dezvolte: piața de capital poate deveni un motor semnificativ al acestei dezvoltări dacă va beneficia de listarea companiilor cu putere financiară considerabilă precum și de mărirea numărului de acțiuni care se tranzacționează liber la bursă", a subliniat Nicu Marcu.
"După cum știți, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice, are în lucru 'Strategia Națională pentru piața de capital', proiect care beneficiază de sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în calitate de consultant. Proiectul însumează principii și măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și facilitarea accesului la finanțare pentru toate categoriile de investitori. Pentru atingerea acestui obiectiv, ASF are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România pentru investitori și pentru emitenți. Amănunte despre acestea vor dezvolta colegii mei în cadrul intervențiilor din această conferință.
Închei reiterând ideeea că dezvoltarea economiei naționale nu poate avea loc fără o dezvoltare și o consolidare durabilă a pieței de capital autohtone", a transmis, în încheierea mesajului său, preşedintele ASF, Nicu Marcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.