Nicolae Ciucă: Economia României trebuie privită din perspectiva războiului din Ucraina VIDEO

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele Senatului
EXCLUSIV
Nicolae Ciucă, președintele Senatului

Nicolae Ciucă, președintele Senatului a fost invitat la emisiunile DCNews și a vorbit, printre altele, despre starea actuală a economiei României.

Nicolae Ciucă s-a declarat destul de mulțumit de situația economică a țării și a explicat de ce: ”Situația economică a României trebuie privită în context și aș caracteriza-o ca fiind o situație bună. Pornind de la toate aspectele care influențează situația economiei unei țări, a unei țări care are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina, invadată de forțele armatei ruse și, știm cu toții, se discută foarte mult pe acest subiect, cât de mult influențează războiul din Ucraina evoluția economică nu doar a țărilor din proximitatea Ucrainei, ci a întregii economii europene și chiar globale”. 

Fostul premier a mai spus că: ”Ca atare, atunci când am spus că situația economică este bună, am avut în vedere o parte din cifrele care evidențiază acest lucru și doresc să mă refer la anul încheiat la guvernare, 2022, și aș sublinia câteva elemente care sunt definitorii. România a încheiat cu o creștere economică de 4,7 la sută anul 2022. Dacă ne uităm și pe primele șase luni ale acestui an, România are o creștere economică de 1,7, sensibil mai mică, pentru că efectele sunt sensibil mai evidente”.

Președintele Senatului a mai explicat că: ”Deja ne aflăm în al doilea an de război și este foarte important să avem în vedere acest aspect, ca să nu mai vorbim de succesiunea celorlalte crize care au avut loc. Nu doresc să pornesc de la pandemie. Doresc să mă refer la ceea ce a însemnat inflația, criza energetică. Toate aceste aspecte au impactat cât se poate de consistent evoluția economică. Revenind, 1,7% creștere economică pe primele șase luni, în condițiile în care țări precum Germania, care știm cu toții că este motorul economiei Europene, a avut creșteri negative”, a afirmat fostul premier care a continuat explicând că: ”Deja se află în recesiune și previziunile pentru sfârșitul de an sunt de asemenea, pe negativ”. 

Ciucă a mai arătat că ”în ansamblu, în contextul macroeconomic, România a reușit în 2022 cea mai mare absorbție de fonduri europene de 11,3 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 20 la sută din cât am reușit să absorbim de la integrarea în Uniunea Europeană din 2007 până în prezent. Deci, din totalul de 54 de miliarde de euro, 11,3 miliarde au fost absorbite anul trecut, în 2022. Tot în 2022 putem să menționăm cea mai mare absorbție de fond de investiții străine directe. Discutăm de 10,9 miliarde de euro. Este o sumă record și îmi doresc foarte mult ca această tendință să continue”, a mai indicat președintele PNL.

Fostul premier a mai adăugat că: ”De asemenea, sunt aspectele pe care știți foarte bine că le-am gestionat, în sensul în care din bugetul colectat am reușit să compensăm și să susținem atât economia, cât și cetățenii, compensând o mare parte din costul energiei și totodată au fost măsuri care au reușit să reducă inflația. După ce am avut un vârf de peste 16% la jumătatea acestui an să scădem sub două cifre, în condițiile în care alte țări din Europa încă au o inflație cu două cifre.”

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415985.97RON
1 ETH = 7986.15RON
1 LTC = 378.12RON
1 XRP = 10.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17393.19-0.09%
BET-BK3238.62-0.24%
BET-EF947.97-0.01%
BET-FI60118.87-1.01%
BET-NG1259.090.09%
BET-TR38354.90-0.09%
BET-TRN37280.84-0.09%
BET-XT1487.55-0.19%
BET-XT-TR3224.61-0.19%
BET-XT-TRN3141.03-0.19%
BETAeRO840.62-0.78%
BETPlus2562.47-0.12%
RTL38840.85-0.05%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel