Nicio plată din România nu se va mai face invocându-se cursul valutar

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Cinci măsuri care vor reduce nota de plată pentru energie electrică și gaze naturale / Foto: Arhivă
Cinci măsuri care vor reduce nota de plată pentru energie electrică și gaze naturale / Foto: Arhivă

În țara noastră, toate contractele se semnează și se plătesc în lei la cursul oficial al leului însă acest lucru nu este conform cu Constituția României și nici nu prevederile Băncii Naționale a României.

O inițiativă legislativă care corijează această problemă se află la Comisia de specialitate din Senat.

În expunerea de motive a modificării legislative se spune că valoarea care se ia în calcul la momentul plății este cea nominală, și nu cea raportată la cursul de schimb față de o valută oarecare, la dată plății efective. Elaborarea și aplicarea cursului de schimb nu sunt permise niciunei entități publice sau private, competantă exclusivă în acest domeniu aparținând BNR.

Cu exceptia unor dispoziții speciale în Regulamentul valutar, plățile în valută intrerezidenți sunt interzise. Deși atât conform Constituliei, cât și conform art. 13 din Legea nr.312/2004 privind statutul BNR, moneda națională a României este leul, prin contracte pre-formulate, facturi și alte operațiuni juridice sau practici comerciale incorecte, s-a impus cutumă conform căreia plățile în lei sunt consolidate în euro, la un curs care depășește, de regulă, cursul oficial de schimb valutar afișat de BNR.

Citește și: E.ON România: Amânarea plății facturilor, soluție nefericită

Practic, euro este transformat, contrar Constituției, Statului BNR și Regulamentului valutar, în moneda defacto a României, cu consecința pierderii în proporții înseminate a încrederii în moneda națională și a reducerii injuste, nemotivate economic, a puterii sale de cumpărare, mai spune inițiatorul modificării, Daniel Zamfir, în motivarea inițiativei.

În plus, consecința acestei cutume este transferul integral, de la vânzător sau furnizor la consumator, a riscului asociat cursului de schimb valutar și pierderii treptate a puterii de cumpărare a leului.

În ultimii 10 ani, conform poziției oficiale exprimate de BNR cu ocazia consultării cu privire la proiectul Legii privind protecția consumatorilor contra riscului valutar în contracteie de credit puterea de cumpărare a leului a scăzut cu 50%, fără ca veniturile medii ale populației să crească în același ritm.

Consolidarea facturilor în euro asigură fumizorii contra riscului devalorizării leului față de euro (50% în ultimii 10 ani) pe seama consumatorilor, ale căror venituri au rămas constante sau au crescut nesemnificativ, se mai spune în expunerea de motive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385007.61RON
1 ETH = 8867.86RON
1 LTC = 424.08RON
1 XRP = 10.96RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel